Bătrânii din Călăraşi, ajutaţi de autorităţi să treacă peste iarnă

0
904

Pentru că iarna este mult mai aspră în sudul judeţului, aproape de Dunăre, din cauza viscolului care se resimte mai puternic, Primăria Călăraşi a luat măsuri speciale pentru a depăşi cu bine zilele cu ger şi zăpadă. Nu doar deszăpezirea drumurilor din comună a fost un obiect pentru autorităţile locale, ci şi ajutorarea bătrânilor care nu au nici un sprijin, fiind singuri. Acolo unde a fost nevoie, s-au trimis lemne pentru încălzirea locuinţelor şi au fost asigurate alimente.

calarasiAutorităţile din comuna Călăraşi manifestă o atenţie deosebită, în aceste zile de iarnă, pentru persoanele vârstnice şi neajutorate din comună. Deşi este o localitate cu oameni tineri, care investesc mult în agricultură, sunt şi case în care mai locuiesc doar persoane vârstnice, fără sprijin din partea rudelor. 25 de familii au fost sprijinite, toate fiind în evidenţa compartimentului de Asistenţă Socială. Bătrânii au primit vizita reprezentanţilor primăriei, însoţiţi de poliţiştii locali, şi s-a stabilit, pentru fiecare în parte, care sunt necesităţile. Acolo unde a fost nevoie, au fost trimise lemne pentru încălzirea locuinţei şi aduse alimente şi apă. „S-au luat toate măsurile necesare pentru a ajuta persoanele aflate în dificultate, dar în acelaşi timp s-a acţionat astfel încât să nu fie drumuri înzăpezite şi să fie asigurat accesul către punctele de interes major ale comunei: şcoli, dispensar, farmacii şi magazine. Viscolul a fost foarte puternic şi am avut de muncă pentru a deszăpezi drumul ce leagă satele Sărata şi Călăraşi”, a declarat primarul comunei, Vergică Şovăilă.

Noul Centru de Recuperare va avea o capacitate de 30 de locuri

calarasi vergica sovaila 3De altfel, Primăria Călăraşi are un proiect ambiţios de amenajare a unui centru pentru îngrijirea bătrânilor din comună. Clădirea se află pe strada „Petre Baniţă”, chiar la intrarea în localitate, aici funcţionând, până nu demult, Şcoala Gimnazială nr. 2. Imobilului i s-a schimbat destinaţia, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, apoi s-a încheiat un protocol între primărie şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. „Ne aflăm în faza de emitere a certificatului de urbanism. Sperăm să terminăm investiţia cât mai repede pentru a putea fi pusă în funcţiune”, ne-a precizat primarul Vergică Şovăilă. Noul Centru de Recuperare şi Reabilitare va avea o capacitate de 30 de locuri. Persoanele care vor fi cazate acolo vor primi servicii de îngrijire personală, asistenţă pentru sănătate şi activităţi de recuperare şi reabilitare.

Străzile din comună vor fi modernizate

calarasi 1Pe lista de investiţii a Primăriei Călăraşi se află şi alte lucrări, unele noi, iar altele aflate în desfăşurare. Autorităţile doresc să continue, anul acesta, modernizarea străzilor, un proiect în acest sens fiind depus pentru finanţare la Ministerul Dezvoltării. Un alt obiectiv îl reprezintă amenajarea de trotuare şi parcări, înlocuirea de borduri şi reabilitarea unor podeţe şi rigole existente. „Este un proiect foarte important pentru comună deoarece s-au finalizat 20 de kilometri de canalizare şi, dacă nu venim tot mai repede cu rigole şi pavele, există riscul să se colmateze conductele şi atunci se deteriorează sistemul. În plus, facem şi modernizarea trotuarelor şi amenajăm un număr de parcări fiind este o stradă foarte aglomerată a localităţii”, a explicat primarul din Călăraşi. Proiectul are o valoare de 1,5 milioane de lei, fără TVA şi a fost licitat, firma câştigătoare urmând să înceapă lucrarea în următoarea perioadă.

Monumentul eroilor va fi reabilitat

calarasi scoala nr 2Între obiectivele noi, Primăria Călăraşi şi-a propus să decolmateze balta din zona Vadu Bercii, proiect prins în vederea accesării de fonduri europene. Tot în anul acesta, ar urma să fie modernizat şi reparat şi monumentul istoric, care se găseşte în centrul localităţii şi a fost ridicat în cinstea eroilor căzuţi la datorie. Acolo unde este cazul, vor fi amenajate noi rigole pentru preluarea apelor pluviale. În cadrul unor lucrări de regularizare a cursurilor de apă, albiile pâraielor vor fi amenajate. De asemenea, blocul de locuinţe din comună va fi reparat şi se doreşte achiziţionarea unui buldoexcavator din fonduri de la Uniunea Europeană, cu care să fie dotat parcul de utilaje al Primăriei.

S-a început colectarea taxelor şi impozitelor

balta calarasi (2)În ceea ce priveşte taxele şi impozitele, autorităţile au decis să le păstreze în acelaşi cuantum ca în anul fiscal 2016, iar autorităţile autorităţile aşteaptă de la DGRFP Dolj cifrele pentru întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017. În această perioadă, se efectuează un punctaj privind suprafeţele de terenuri – situate în intravilan şi extravilanul localităţii, cât şi pentru dotări şi anexe, această operaţiune fiind realizată în comun de către inspectorii de la Taxe şi Impozite şi cei de la Registrul Agricol. În plus, pentru o încasare mai eficientă a impozitelor, autorităţile au precizat că toate rolurile nominale unice au fost împărţite celor trei agenţi încasatori, inclusiv rolurile analitice privind mijloacele de transport şi amenzile. În această perioadă se lucrează, pentru fiecare sector în parte, la deciziile de impunere atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, urmând ca agenţii încasatori să se deplaseze personal la domiciliul contribuabililor pentru semnarea deciziei de impunere şi explicarea situaţiei fiscale privind impozitele şi taxele de plătit pentru anul 2017, precum şi cele din anii anteriori, acolo unde este cazul.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU