6 % dintre români ţin cu Ştiinţa

0
316

Majoritatea suporterilor Universităţii Craiova au peste 35 de ani, sunt bărbaţi, sunt din Muntenia, locuiesc în mediul rural şi ca orientare politică sunt de stânga

Universitatea Craiova ocupă locul 3, după Steaua şi Dinamo şi la egalitate cu CFR Cluj în topul preferinţelor microbiştilor din ţară

Conform unui sondaj al Centrului de Studii şi Cercetări Infopolitic, efectuat săptămâna trecută, Universitatea Craiova ocupă locul al treilea în topul preferinţelor suporterilor din România, aproximativ 6 % dintre fanii români simpatizând cu Campioana Unei Mari Iubiri. Steaua Bucureşti sau FCSB este de departe echipa cu cea mai mare priză la microbişti, aproape jumătate din cei întrebaţi (49 %) declarându-şi afecţiunea faţă de clubul lui Gigi Becali. Pe locul secund se află Dinamo, care îşi revendică 11 la sută dintre suporterii români. Pentru titlul de campioană a provinciei se luptă Universitatea Craiova şi CFR Cluj, ambele cu 6 %. Formaţia din Gruia a punctat masiv în acest top datorită performanţelor din ultimul deceniu, în timp ce Ştiinţa nu mai contează practic în lupta pentru supremaţie în fotbalul românesc de aproximativ 20 de ani, în acest timp retrogradând de două ori, iar preţ de doi ani pur şi simplu nu a mai existat. De altfel, majoritatea suporterilor Ştiinţei au peste 35 de ani, în această categorie intrând cei care au prins vremurile de glorie şi prima generaţie de descendenţi ai acestora. Doar 1 % dintre fanii sub 35 de ani s-au ataşat de culorile alb-albastre ale Ştiinţei. Ca o concluzie după acest sondaj, majoritatea suporterilor Universităţii Craiova au peste 35 de ani, sunt bărbaţi, sunt din Muntenia, locuiesc în mediul rural şi ca opţiune politică sunt de stânga.

Locul 5 în topul general este ocupat de o echipă din Liga a II-a, Rapid Bucureşti, care este simpatizată de 3 % dintre români. Liderul Ligii I, Astra Giurgiu, are doar un singur procent în acest studiu, în timp ce alţi 5 % dintre intervievaţi au alte preferinţe din rândul echipelor româneşti. 19 % dintre cei întrebaţi nu sunt fanii niciunei echipe.

Steaua domină toate topurile, cu excepţia celui în rândul votaţilor UDMR, care sunt suporteri ai CFR-ului în majoritate, preferă alte echipe (cel mai probabil FCM Târgu Mureş) sau ţin cu Rapidul, echipă considerată „feroviară”, precum CFR Cluj.

Surprinzător, în top nu este inclusă Poli Timişoara, care şi-ar putea revendica un număr important de suporteri, atât ai echipei din Liga a III-a, cât şi ai celei din primul eşalon. Sondajul a fost făcut în rândul populaţiei adulte, neinstituţionalizată, fiind efectuate 1096 de interviuri, pe un eşantion multistadial cluster, cu selecţia probabilistică a persoaneloe şi o eroarea tolerată de 3.2%.

 

Rezultatele sondajului Centrului de Studii şi Cercetări Infopolitic:

Topul suporterilor – general: 1. Steaua 49 %, 2. Dinamo 11 %, 3. Universitatea Craiova 6 %, 4. CFR Cluj 6 %, 5. Alte echipe 5 %, 6. Rapid 3 %, 7 Astra 1 %. Nicio preferinţă 19 %.

Topul suporterilor – bărbaţi: 1. Steaua 49 %, 2. Dinamo 15%, 3. CFR Cluj 8 %, 4. Universitatea Craiova 6%, 5. Alta 5 %, 6. Rapid 4%, 7. Astra 2%. Nicio preferinţă 10%.

Topul suporterilor – femei: 1. Steaua 49 %, 2. Dinamo 9%, 3. CFR Cluj 5 %, 4. Universitatea Craiova 4%, 5. Alta 4 %, 6. Rapid 2%, 7. Astra 0%. Nicio preferinţă 27%.

Topul pe vârste – 18-34 de ani: 1. Steaua 50 %, 2. Dinamo 9%, 3. CFR Cluj 5 %, 4. Alta 6 %, 5. Rapid 3%, 6. Universitatea Craiova 1%, 7. Astra 0%. Nicio preferinţă 15%.

Topul pe vârste – 35-59 de ani: 1. Steaua 47 %, 2. Dinamo 11%, 3. CFR Cluj 7 %, 4. Universitatea Craiova 6%, 5. Alta 6 %, 6. Rapid 2%, 7. Astra 0%. Nicio preferinţă 20%.

Topul pe vârste – peste 60 de ani: 1. Steaua 50 %, 2. Dinamo 7%, 3. Universitatea Craiova 6%, 4. Rapid 5%, 5. CFR Cluj 5 %, 6. Alta 3 %, 7. Astra 2%. Nicio preferinţă 21%.

Topul suporterilor – urban: 1. Steaua 45 %, 2. Dinamo 10%, 3. CFR Cluj 8 %, 4. Alta 7 %, 5. Rapid 5%, 6. Universitatea Craiova 3%, 7. Astra 2%. Nicio preferinţă 20%.

Topul suporterilor – rural: 1. Steaua 55 %, 2. Dinamo 13%, 3. Universitatea Craiova 7%, 4. CFR Cluj 3 %, 5. Alta 2 %, 6. Rapid 1%, 7. Astra 1%. Nicio preferinţă 18%.

Topul suporterilor – Muntenia: 1. Steaua 49 %, 2. Dinamo 12%, 3. Universitatea Craiova 9%, 4. Rapid 4%, 5. Alta 4 %, 6. Astra 1%, 7. CFR Cluj 0 %. Nicio preferinţă 21%.

Topul suporterilor – Transilvania: 1. Steaua 47 %, 2. CFR Cluj 18 %, 3. Alta 8 %, 4. Dinamo 6%, 5. Rapid 3%, 6. Universitatea Craiova 1%, 7. Astra 0%. Nicio preferinţă 16%.

Topul suporterilor – Moldova: 1. Steaua 53 %, 2. Dinamo 20 %, 3. Rapid 2%, 4. Alta 2%, 5. Universitatea Craiova 1%, 6. Astra 1%, 7. CFR Cluj 0%. Nicio preferinţă 21 %.

Topul suporterilor ca opţiuni politice – stânga: 1. Steaua 52 %, 2. Dinamo 15 %, 3. Universitatea Craiova 7%, 4. Rapid 3%, 5. Alta 3%, 6. CFR Cluj 2%, 7. Astra 0%. Nicio preferinţă 17 %.

Topul suporterilor ca opţiuni politice – dreapta: 1. Steaua 49 %, 2. Dinamo 11 %, 3. CFR Cluj 7%, 4. Universitatea Craiova 4%, 5. Rapid 4%, 6. Alta 4%, 7. Astra 2%. Nicio preferinţă 19 %.

Topul suporterilor ca opţiuni politice – UDMR: 1. CFR Cluj 59%, 2. Alta 11%,  3. Rapid 5%, 4. Steaua 2 %, 5. Dinamo 0 %, 6. Universitatea Craiova 0%, 7. Astra 0%. Nicio preferinţă 23 %.

Topul suporterilor ca opţiuni politice – apolitici: 1. Steaua 52 %, 2. Alta 17%, 3. Dinamo 6 %, 4. Rapid 1%, 5. CFR Cluj 0%, 6. Universitatea Craiova 0%, 7. Astra 0%. Nicio preferinţă 24 %.