Craiova: 29 permise de conducere suspendate într-o zi

0
320

Efectivele Serviciului Rutier – B.D.N.E împreună cu poliţiştii Biroului Rutier Craiova au organizat şi executat, ieri, o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere cauzate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor de către conducătorii auto. Au fost constatate şi aplicate 113 sancţiuni contravenţionale, din care 24 pentru neacordare prioritate pietoni, în valoare de peste 18000 lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 29 permise de conducere, după cum anunță reprezentanții IPJ Dolj.