Moţăţei: “Ne gospodărim cu bani de la bugetul local”

1
423
Constantin Enea

În timp ce în alte localităţi fondurile europene reprezintă singura speranţă pentru a realizarea proiectelor de dezvoltare, primarul de la Moţăţei reuşeşte să se gospodărească cu banii de bugetul local. “Nici n-ar mai fi multe de realizat”, spune edilul Constantin Enea. Pentru anul 2014 nu şi-a propus multe proiecte, dar dar destule pentru a menţine comuna pe linia de plutire. “În anul 2014 trebuie să finalizăm lucrările de canalizare începute în toamna anului trecut. Este vorba de un proiect cu fonduri guvernamentale, precum şi de la bugetul local. De asemenea, urmează să renovăm şi fostul dispensar comunal, acolo unde vom muta o anexă a primăriei, dar şi un cabinet stomatologic. Mai avem în plan şi finalizarea grupului sanitar la şcoala din localitate. Proiectele nu sunt multe, dar cred că deocamdată sunt de ajuns. Apoi, după ce vom finaliza şi lucrările de canalizare, vom încerca să accesăm şi proiecte pe fonduri europene pentru asfaltare, dar până atunci nu şi-ar avea rostul. Ne gospodărim cu bani de la bugetul local”, a spus primarul Constantin Enea.

1 COMENTARIU

  1. acest vagabond enea ctin minte ca un ordinar.Dispensarul abia sa dat in folosinta ,fiind constructie noua,grupul sanitar de la scoala e inceput de 3 ani,iar banii pt canalizare s au mincat de acest infractor de 6 ori de cind s a organizat prima licitatie,in 2008.Mai nou acest maidanez desfiinteaza si ilumunatul public.Sa ti dea Dumnezeu atata sanatate dupa cat adevar spui.

Comments are closed.