Comisiile Juridică, pentru Apărare şi Administraţie din Senat propun ca limita maximă de viteză în localităţi să fie de 60 km/h, potrivit unui amendament la proiectul de lege de modificare a Codului rutier, adoptat, ieri, de membrii acestor comisii. Potrivit Codului Rutier în vigoare, limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h. De asemenea, senatorii au votat ca limita maximă de viteză în afara localităţilor (pe drumurile expres, precum şi pe cele naţionale europene) să fie de 110 km/h pe drumurile expres, pentru posesorii de permis auto categoria B, în loc de 100 km/h, cât este acum. Aceleaşi trei comisii senatoriale au hotărât ieri menţinerea în Codul Rutier a prevederii potrivit căreia, pentru amenzile contravenţionale de până la 1.700 lei (20 puncte-amendă), contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii. Propunerea de menţinere a acestei reglementări a fost făcută de preşedinte Comisiei pentru Administraţie, Darius Vâlcov (PSD). „Am decis să menţinem actuala prevedere, pentru că sunt puşi foarte mulţi oameni pe drumuri. Dacă doreşti să îţi plăteşti amenda pe loc de ce să nu poţi să o faci?”, a explicat acesta, la finalul şedinţei. Membrii comisiilor au stabilit, de asemenea, să se menţină prevederea care stabileşte că, în acest caz, agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară. Senatorii au revenit, luni, prin vot, respingându-l, asupra unui amendament adoptat anterior, propus de senatorul Nicolae Moga, prin care se instituia obligaţia pentru conducătorii de autoturisme care au o vechime mai mică de un an de la obţinerea permisului de conducere să fie însoţiti de o persoană adultă, membru al familiei sau posesor al permisului de conducere cu o vechime de cel puţin 5 ani, în deplasarea pe timp de noapte. Aceştia au respins, de asemenea, şi un alt amendament aprobat anterior, care stabilea obligaţia pentru şoferii începători „să nu conducă vehicule din categoria Β sau BE cu o putere a motorului mai mare de 110 kw” şi „să nu conducă vehicule din categoriile A1, A2 (daca nu a posedat anterior A1), B1, Β si BE pe timpul nopţii pe drumurile acoperite cu gheaţă, zăpadă, polei”. Astăzi, senatorii celor trei comisii urmează să decidă dacă prin noul Cod Rutier va fi interzis cu desăvârşire consumul de alcool înainte de urcarea la volan, după ce în şedinţa de ieri acestui amendament i-a lipsit un singur vot pentru adoptare. Proiectul de lege luat în discuţie de comisii prevede interdicţia conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie alcoolică de peste 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat sau 0,2 g/l alcool pur în sânge, ori a substanţelor, produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora. Guvernul, care este iniţiatorul proiectului, a explicat că această completare a Codului Rutier în vigoare este necesară deoarece reglementările actuale nu prevăd „în mod distinct şi imperativ” această interdicţie, ea fiind dedusă din existenţa unei norma de sancţionare cu caracter penal sau contravenţional, după caz. Executivul a mai propus şi reducerea pragului nivelului alcoolemiei de la care fapta este considerată infracţiune de la 0,8 g/l alcool pur în sânge în prezent, la 0,5 g/l alcool pur în sânge.
Acasă Actualitate Actualitate internă Mai multe comisii senatoriale propun ca limita de viteză în localităţi să...