Linia Dreaptă sau Frântă?..

N-aş fi aflat, probabil, despre existenţa, în spaţiul nostru public, a unei mişcări de dreapta, al cărei… centru (cu circumferinţa…niciunde) emanator de poziţii simili-legionare şi ortodox-maniheiste e un site cu titlul „În linie dreaptă”, dacă nu mi-ar fi atras atenţia poetul şi publicistul Dorin Tudoran. De altfel, fără diligenţele reputatului scriitor, despre ale cărui cărţi şi a cărui poziţie anti-ceauşistă am şi scris cu câţiva ani în urmă, n-aş fi avut nici măcar curiozitatea să iscodesc presupuse „ideologii” proiective de dreapta în ograda unor sinecurişti seduşi de dubioasa şi volant-volaltila „catedră” anti-comunistă a lui Vladimir Tismăneanu. Tocmai Dorin Tudoran, într-un serial-suită de reacţii (admirabile stilistic şi seducătoare prin filtrul unui calibrat ironism  (a se vedea http://www.dorintudoran.com), mi-a deturnat curiozitatea, confiscându-mi astfel din timpul ce-ar fi meritat, cred, o altă utilitate.

Intrat, cu un duios sentiment de „ilegalitate”, în magma respectivului site, ceea ce m-a izbit înainte de toate a fost – şi este – o puternică senzaţie de gândire la grămadă, cu o unică tentă de subsidiaritate: un anti-marxism de dugheană, revolut şi incongruent, al cărui unic mobil pare a fi denunţul ultragiant al unei Românii „ocupate”, astăzi, de …comunişti. Şi nu numai. Din dezlânate pagini cu tentă demolatoare, adrisantul află chiar că am fi şi …ocupaţi: pentru moment, de „roşii” ruşi putinieni, însă de prin cotloanele îndepărtatei Asii pândesc, strategic, şi chinezii, nerăbdători să retesteze, pe noi, nicidecum vreo zonă liberă, ci efectiv defunctul maoism.

După ce invocă, pe post de reper forte al degringoladei în care se află Lumea, Tradiţia – fireşte, ucisă barbar de marxism-leninism -, noii profeţi înrobiţi de un abia disimulat tezism, egal de dezgustător cu cel al ortodoxismului stalinisto-maoist, decretează că „În restul Europei, reţeaua care a făcut posibilă supravieţuirea sistemului comunist este puternică…”. Întâia observaţie şocantă: sistemul comunist există, aşadar, la noi, în Est, adică în Polonia, Ungaria, România, Cehia, Slovenia etc., în condiţiile în care aceiaşi pygmalioni ai discursului „dreptaci” acuză scoaterea Ţării, în întregul ei, la …mezat. Nici nu mai contează de către cine. Şi e o certitudine că totul s-a vândut ori s-a ruinat. În numele pieţei libere, a capitalismului în varianta sa de neoliberism deşănţat, ca să nu mai spunem că, dacă tot trebuie căutaţi nişte profitori, ca să spunem aşa, sistemici (nu de teapa interlopilor cotizanţi la masa Puterii), ei sunt tocmai mari şi ştiute reţele capitaliste: verigi, cum recunosc economişti de faimă internaţională, ale unui neo-imperialism economico-financiar. Şi atunci, de unde înverşunarea anti-comunistă, anti-marxistă? Aflăm, astfel, că „America Latină este cucerită în mare măsură de insurgenţa comunistă…”: să presupunem, deci, că Brazilia lui Lulla, ce-i drept, întâiul şef de stat din lumea modernă provenit din rândul muncitorilor, s-ar fi comunizat şi, dacă aşa ar fi, miracolul ei economic din ultimul deceniu i s-ar datora?

În această teribilistă perspectivă, cine ar mai fi rămas, pe Terra sub ameninţarea iminentă a stafiei încă bântuitoare a comunismului? Papa şi Vaticanul. ca apărători ai „civilizaţiei iudeo-creştine” ameninţate, la temeliile sale, de …”dictatura relativismului”.

Şi, uite-aşa, din invenţii şi invective scornite ad hoc, ajungem la substituiri nu doar de termeni şi de concepte luate alandala, dar chiar de interpretări voit şi gregar denaturate. Întâi, fiindcă cine a aluat act oricât de superficial de intervenţiile noului Papă, Francisc, ştie că tocmai „dictatura relativismului” era denunţată, înfierată chiar, ca morb al neo-liberismului şi ca resort al unui capitalism hrăpăreţ subjugat setos de civilizaţia …profitului.

Ipoteza că „Stânga” (cu majusculă) se află în război total cu natura umană, luptând pentru a schimba în mod fundamental societatea şi omul” ar fi, în sine, lucrarea Diavolului nu depăşeşte nici măcar nivelul unui solipsism de circumstanţă. căci nu stă în natura umană dorinţa de a schimba, fie şi fundamental, societatea? Şi ce-ar fi rău în asta? Răul, potrivit acestor clonaţi strănepoţi ai unui Căpitan rătăcit prin Istorie, l-ar constitui atacul la …Tradiţie.

Iar ducând, oricât de sufocant, mai departe acest discurs suspect de inepţie, am putea deduce că ea, Tradiţia invocată, ar trebui fixată pe undeva, prin Evul Mediu. Oricum, înaintea revoluţiilor iluministe, franceze şi engleze, înaintea celor tehnologice, pe-acolo, adică, pe unde omul, departe încă de spectrul comunist, îşi consuma, împăcat şi fericit, injustiţia socială, la adăpostul unei „Trinităţi” sacralizate, distribuită de Adevăr, Bine şi Frumos. A dracului …linie dreaptă – îţi vine să strigi. Strâmbă, ba poate frântă, din proiect. Dar ce contează.