DNA a anunţat astazi că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie de către persoane cu funcţii publice din cadrul Primăriei Piatra Neamţ.
Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că ancheta îl vizează şi pe primarul Gheorghe Ştefan. DNA susţine într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES că în acest dosar sunt cercetaţi şi administratori ai unor societăţi comerciale interpuse cu rol de direcţionare a sumelor de bani din bugetul public în interesul personal al celor implicaţi.
Astfel, cercetările efectuate în cauză au relevat că, în perioada 2008 – 2013, finanţări din fonduri publice pentru contracte de prestări servicii şi finanţări pentru localităţi de pe raza judeţului Neamţ au fost direcţionate, prin influenţa persoanelor cu funcţii publice din cadrul primăriei municipiului Piatra Neamţ, în interes propriu şi în interesul administratorilor societăţilor comerciale care mascau faptul că adevăraţii deţinători şi beneficiari erau persoanele din acest cerc de interese creat.
În cursul dimineţii marţi, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate în municipiile Piatra Neamţ şi Bacău.
De asemenea, sunt audiate mai multe persoane vizate de anchetă, dar care, până în acest moment, nu au fost puse sub acuzare. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţi