Acţiune educativă vizând rolul SNUAU 112

0
350

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Europene 112, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, au organizat, astăzi, la Şcoala Gimnazială „Al. Macedonski” din Craiova, o activitate educativ-preventivă la care au participat elevi din clasele V – VIII, în vederea creşterii gradului de siguranţă civică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar. În cadrul acestei întâlniri au fost distribuite materiale informative şi s-au purtat discuţii cu elevii în scopul prezentării importanţei şi rolului Serviciului Unic Apeluri de Urgenţă 112, iar sfaturile preventive, promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea violenţei în sport dar şi cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice, au fost principalele mesaje transmise celor prezenţi.

Această acţiune s-a bucurat de receptivitate din partea celor 150 de elevi aflaţi sub îndrumarea doamnelor director Carmen Nicoli şi Loredana Enache şi a doamnei prof. Melania Iacob – Calcinoschy, fiind stabilite totodată şi alte activităţi similare pe viitor, după cum au anunţat reprezentanţii IJJ Dolj.