Premierul Ludovic Orban a declarat ieri, că împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, au decis că pentru România, cea mai bună decizie politică, în momentul de faţă, este cea a alegerilor anticipate. Cum PNL pare pe val şi, potrivit unor sondaje –a căror credibilitate poate fi pusă la îndoială-, ar ieşi avantajos din organizarea lor înainte de termen, dezbaterile au încins spaţiul public. Până acum, în cei 30 de ani de democraţie, n-am avut alegeri parlamentare anticipate, e drept şi pe fondul tolerării de către CCR a traseismului politic, una dintre cele mai mizere fenomene ale politicii româneşti postdecembriste, preluate din perioada interbelică. Fiindcă traseismul afectează grav democraţia, voinţa populară, exprimată prin vot, fiind realmente pervertită. Alegeri anticipate a încercat şi Traian Băsescu în 2006 şi una din cauzele care l-au împiedicat atunci, când dorea să scape de „soluţia imorală”, dar şi de PNL-ul lui Călin Popescu Tăriceanu, au fost inundaţiile care s-au abătut asupra ţării. Anul trecut însă, în Italia, Matteo Salvini, liderul Liga (extrema dreaptă), vicepremier şi ministru de Interne, simţind că partidul său se află pe val, a rupt alianţa cu Mişcarea 5 Stele, forţând anticipatele, numai că Partidul Democrat a realizat prin tratative bine pilotate de Matteo Renzi –ex premier- o majoritate parlamentară care l-a lăsat cu buzele umflate, pe… Matteo Salvini. Acum în opoziţie. În Spania şi premierul social-democrat Pedro Sanchez a forţat anticipatele şi după două rânduri de alegeri cu mare dificultate a reuşit să pună capăt, zilele trecute, unei periculoase instabilităţi politice. Beneficiind de sprijinul, aproape neaşteptat al Stângii republicane din Catalonia (13 parlamentari care s-au abţinut la vot), o formaţiune independentistă, care a obţinut însă promisiunea unor discuţii între Madrid şi Barcelona, pe tema statutului acestei regiuni. Cum s-ar putea ajunge la noi la anticipate e mai geu de spus şi strategia acestora n-o explică nici Ludovic Orban: prin demisia sa, sau prin moţiune de cenzură? Apoi are garanţia că va fi premier şi după anticipate? În fine, dar dacă anticipatele sunt doar o diversiune menită să şantajeze PSD pentru a nu depune moţiune de cenzură? E un şah… orb, în care e greu de desluşit ce mutări se au în vedere. Guvernul actual, care se reazămă pe o susţinere parlamentară volatilă, nu a pornit la drum en-fanfare, ci mai degrabă poticnit, lansând în spaţiul public teme deloc populare, pe gustul unei mari părţi a electoratului. Se vorbeşte, în surdină, de concedieri de bugetari, pentru că sectorul public este supradimensionat, de pensionarea la 70 de ani ş.a.m.d. Şi dorinţa organizării alegerilor locale pentru funcţia de primar, în două tururi. Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, crede că nu vom avea anticipate, dar îşi „pregăteşte” o majoritate în Parlament, aptă să demonstreze că va putea forma alt guvern, în cazul demisiei celui actual, şi nu se va intra în criză politică. Pe de altă parte, o conducere „monolit” cu preşedinte şi guvern de aceeaşi culoare politică nu întruneşte sufragii unanime, şi ar trebui ţinut cont de acest lucru. Poveste cu „ciuma roşie” cu care nu se poate lucui în aeeaşi ţară, chiar şoptit spusă, nu face mare aderenţă. Oricum, ce măsuri se clocesc în laboratoarele puterii, menite a afecta în curând cetăţenii, nu sunt definitiv decriptate, dar Ludovic Orban –în dialogul său cu ziariştii- s-a arătat ieri în bună formă, ceea ce înseamnă că are binecuvântarea lui Klaus Iohannis pentru viitoarele sale demersuri.
