Proiect: Amendă și suspendarea permisului pentru șoferii care țin în mână telefonul mobil sau tableta, la volan

0
362
Șoferii care țin în mână telefonul sau alte dispozitive mobile, la volan, vor fi sancționați cu 20 de puncte amendă și le va fi suspendat permisul de conducere, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.
Proiectul modifică legislația privind circulația pe drumurile publice și prevede interzicerea, în timpul mersului, a ținerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video (de exemplu, tablete).

Acum, legislația prevede că șoferilor “le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip <<mâini libere>>”, iar noua prevedere ar urma să fie: “în timpul mersului, conducătorului de vehicul îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Cei care nu se conformează riscă între 9 și 20 de puncte amendă (clasa a IV a) şi șase puncte de penalizare. În plus, sancțiunea cu amendă va fi aplicată și celor pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, de exemplu bicicliștii.