Criminalul de la Desa menţinut după gratii şi supus unei expertize medico-legale psihiatrice

0
677

Magistraţii Tribunalului Dolj au menţinut arestarea preventivă a doljeanului de 49 de ani, din comuna Desa, care şi-a înjunghiat mortal un vecin. Bărbatul a ajuns în spatele gratiilor la jumătatea lunii iulie, după ce, în urma unui scandal cu un vecin, care era şi concubinul surorii sale, pornit de la pompa cu care îşi udau grădinile, l-a lovit direct în inimă pe vecinul său, iar acum urmează să fie supus unei expertize psihiatrice.

Reamintim că, Petrică Marinescu, a fost arestat preventiv pe 16 iulie 2017, după ce a înjunghiat mortal un bărbat în vârstă de 51 de ani, în comuna doljeană Desa. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în acest caz, autorul, Petrică Marinescu, de 49 de ani, şi victima, Iulian Bulin, de 51 de ani, erau vecini, gospodăriile lor fiind despărţite de un gard. Mai mult decât atât, sora lui Marinescu era concubina lui Bulin. Cei trei şi-au făcut o grădină de legume în apropiere, împărţind pe jumătate o bucată de teren, şi foloseau pentru udat fântâna lui Marinescu. Duminică, 16 iulie 2017, dimineaţa, Bulin şi concubina lui s-au trezit primii, s-au apucat de udat, iar Marinescu, atunci când s-a trezit şi a văzut că cei doi se puseseră pe udat, s-a supărat. L-a calmat sora sa, care i-a spus că o să-l anunţe când termină ei, să-şi poată uda şi el partea de grădină. Bărbatul a plecat în casă, însă, ceva mai târziu, când a vrut să ude şi el, a găsit priza arsă şi de aici a izbucnit scandalul. Petrică Marinescu s-a certat cu Bulin până când, la un moment dat, a scos un cuţit cu care l-a lovit pe vecin direct în inimă, printr-o spărtură din gard pe care o foloseau ca să treacă de la unul la altul. Medicii chemaţi la faţa locului n-au mai putut face nimic pentru victimă, decât să constate decesul, iar autorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la inculpatul Marinescu Petrică. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Marinescu Petrică, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 16.07.2017 până în data de 14.08.2017, inclusiv. În baza art. 230 C.pr.pen. Dispune emiterea, de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Marinescu Petrică. Cu contestaţie în termen de 48 de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.07.2017”, se arată în hotărârea Tribunalului Dolj, măsura fiind ulterior prelungită.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi au întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Petrică Marinescu, pentru comiterea infracţiunii de omor, dosarul înregistrându-se pe 29 septembrie 2017 la Tribunalul Dolj. A intrat în camera preliminară, unde a fost analizat de judecători, iar pe 3 noiembrie instanţa a dispus începerea procesului: „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 512/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj privind pe inculpatul Marinescu Petrică, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru infracţiunea de omor, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecării cauzei. Pronunţată în camera de consiliu, azi 3 noiembrie 2017”, după cum se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

La începutul acestei săptămâni, luni, 8 ianuarie a.c., magistraţii de la Tribunalul Dolj au menţinut măsura arestării preventive a inculpatului: „Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Marinescu Petrică. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 8 ianuarie 2018”, după cum se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Inculpatul a cerut să fie judecat în procedura simplificată, recunoscând fapta şi solicitând reducerea limitelor de pedeapsă, însă judecătorii au anunţat că se vor pronunţa pe acest aspect după ce vor primi raportul de expertiză medico-legală psihiatrică cerut pentru inculpat.