Distribuţie Oltenia, venind în sprijinul consumatorilor de energie electrică, a organizat peste 5.500 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a energiei electrice de către consumatorii casnici şi agenţii economici în intervalul octombrie – decembrie 2016.
Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale şi pierderi de vieţi omeneşti şi are impact direct asupra calităţii alimentării cu energie electrică a consumatorilor. Peste 5 500 de cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie au fost verificate în perioada octombrie – decembrie 2016.
Sustragerea energiei electrice din reţeaua de joasa tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât şi pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenţie neautorizată, precum şi utilizarea unor instalaţii improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieţi omeneşti şi daune materiale semnificative.
În plus, consumul fraudulos de energie influenţează calitatea serviciilor, determină variaţii de tensiune şi întreruperi ale alimentării cu energie electrică. Aceste consecinţe provoacă astfel disconfort mai ales pentru persoanele care consumă energie electrică având contracte încheiate de furnizare a energiei electrice şi care respectă prevederile legale în vigoare.
Colaborare cu Poliţia…
Sustragerea de energie constituie infracţiune de furt şi se pedepseşte conform legilor în vigoare. Distribuţie Oltenia va realiza controale periodice pe teren, consumatorul trebuie să verifice periodic propriul sistem “Departamentele specializate din cadrul Distribuţie Oltenia organizează acţiuni în colaborare cu organele de specialitate ale Poliţiei pe linia prevenirii şi combaterii caracterului infracţional al faptelor. În caz de suspiciune de sustragere de energie electrică, de deteriorare, modificare, blocare a funcţionării echipamentului de măsurare a energiei electrice, modificare a componentelor instalaţiilor energetice, executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, sunt sesizate organele de urmărire penală competente”, se precizează într-un comunicat de presă al CEZ Distribuţie.