Statul Islamic a pierdut o două cincimi din teritorii în Irak şi o cincime în Siria

0
292

Pe parcursul anului 2015, gruparea radicală „Stat Islamic” a pierdut 40% din teritoriile pe care le controla în Irak şi 20 la sută în Siria, transmite RIA Novosti cu referire la agenţia Reuters, care îl citează pe reprezentantul oficial al coaliţiei internaţionale conduse de SUA. „Noi presupunem că în Irak este vorba de circa 40%… În Siria, unde este mai dificilă obţinerea unor rezultate apreciabile, credem că sunt aproape 20%”, a declarat Steven Warren, reprezentantul coaliţiei, în cadrul unei conferinţe de presă la Bagdad. „Dacă luăm în ansamblu Irakul şi Siria, SI a pierdut 30% din teritoriile pe care le controla anterior”, a adăugat el. La mijlocul lunii decembrie, preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat că gruparea nu a desfăşurat nici o operaţiune cu succes la sol încă din vară, nici în Siria, nici în Irak unde a pierdut circa 40% din teritoriul controlat anterior. Gruparea teroristă „Stat Islamic” reprezintă astăzi una dintre cele mai mari pericole pentru securitatea internaţională. În trei ani, teroriştii au reuşit să cotropească teritorii considerabile în Irak şi Siria, încercând să-şi extindă influenţa în Africa de Nord, în special în Libia. Potrivit unor estimări, teritoriul controlat de SI atinge 90 de mii de kilometri pătraţi, gruparea având de la 50 până la 200 de mii de combatanţi.