Fostul internaţional francez Eric Cantona se lansează în cursa pentru Elysee

0
353
Eric Cantona

Potrivit cotidianului francez „Liberation”, fostul internaţional al „cocoşului galic” (1987-1995), Eric Cantona, a scris tuturor primarilor din Franţa. În actuala perioadă electorală, acest demers al fostului star al reprezentativei Franţei (45 de selecţii şi 20 de goluri) şi a lui Manchester United, are un sens. „După cum ştiţi, dincolo de activităţile profesionale, care m-au condus la o carieră sportivă de un înalt nivel, (…) eu sunt un cetăţean atent la epoca noastră (…). Eu sunt un cetăţean angajat. Dacă mă întorc la voi, doamnă/domnule primar, este pentru a solicita semnătura dumneavoastră în cadrul dezbaterii politice în care ţara este angajată. Obiectivul meu este de a obţine 500 de semnături sau mai mult”. Cei lansaţi în cursa pentru Elysee pot vedea în această iniţiativă ameninţarea unei noi candidaturi pentru alegerile prezidenţiale. Eric Cantona transcede clivajului politic. În scrisoarea sa, aflată pe un site care n-a fost activat decât luni seara, fostul internaţional francez evocă tocmai soarta crucială „a milioane de familii uitate în suferinţa cotidiană, de care puterea publică s-a depărtat”. Responsabilii UMP, PS, partidului de stânga sau ai verzilor nu-l văd pe Eric Cantona capabil de o campanie electorală, adică străbătând oraş cu oraş şi participând la un miting după altul. Adevăratul sens al demersului său pare, mai de grabă, „mobilizarea generală pentru noi locuinţe”, acţiune lansată în septembrie anul trecut de fundaţia Abbe-Pierre şi Emaus, la care s-a alăturat asistenţa catolică. Criza actuală afectează mai multe grupuri sociale şi până acum potenţialii candidaţi pentru Elysee au vorbit prea puţin de problema locuinţelor. Eric Cantona nu este străin de fundaţia menţionată. El a organizat turnee de fotbal redus şi a editat o carte cu imagini referitoare la condiţiile precare de locuit. Nu de mult a turnat un clip, difuzat la televiziuni, despre victimele crizei de locuinţe. Împreună cu fraţii săi face, de mai multă vreme, campanie pentru rezolvarea acestei probleme. Fundaţia Abbe-Pierre (FAP) preconizează construirea a 500.000 de locuinţe în timp de cinci ani, militând pentru prevenirea evacuărilor din locuinţe a celor săraci. FAP nu este singură mobilizată în soluţionarea acestei chestiuni naţionale. Luni seară, la Teatrul Roundabout din Paris, a fost organizată o dezbatere pe tema „locuinţelor scumpe”, cu participarea unor personalităţi franceze. Cunoscut pentru sinceritatea, dar şi imprevizibilitatea sa, Eric Cantona vrea să vorbească mult mai serios decât de obicei, cu deplin simţ al răspunderii, într-un moment în care ţara se află în faţa unor alegeri dificile şi determinante pentru stabilitatea ei. Multora nu le place. La sfârşitul anului 2010 a lansat apelul retragerii banilor din bănci. Îngrijorarea băncilor în faţa unei asemenea provocări din partea unui ex-star de fotbal, devenit actor, n-a fost uitată. Actualmente se află în turneu cu o piesă de teatru, pusă în scenă de un britanic.