Viktor Orban consideră Ucraina „una dintre cele mai corupte ţări din lume”

0
494

În ajunul unui Consiliu European (14-15 decembrie), aflat la Paris, la invitaţia preşedintelui francez Emmanuel Macron, premierul ungar, Viktor Orban, a făcut o declaraţie contondentă despre Ucraina, cu un mesaj special pentru francezi în „Le Point”. Asta în timp ce Ucraina –aflată în război- aşteaptă un semnal pozitiv de la Uniunea Europeană. Într-o discuţie tete-a-tete premierul ungar a încercat să-l convingă pe Emmanuel Macron de oportunitatea unui parteneriat strategic, în locul deschiderilor de negociere la UE cu Volodimir Zelenski. La finalul schimbului de păreri, fiecare a rămas pe poziţiile sale. Premierul maghiar consideră deschiderea negocierilor UE cu Ucraina „o decizie proastă care pune aliaţii europeni într-o mare încurcătură”. În opinia sa, raportul Comisiei Europene care confirmă că din 7 condiţii prealabile 4 au fost deja îndeplinite, este pur şi simplu fals. Ucraina este cunoscută a fii „una dintre cele mai corupte ţări din lume” a spus Orban, care a mai adăugat că sistemul agricol european va fi distrus. În interviul acordat pentru „Le Point”, Viktor Orban a subliniat că „o parte a lumii este diferită de Europa. Rusia aparţine unei alte forme de civilizaţie, din punct de vedere istoric, politic, geografic, tradiţional. Întrebarea este dacă diferenţele noastre sunt un motiv de a nu coopera şi răspunsul meu este nu”. Financial Times a anunţat că Austria şi Ungaria continuă şi acum să fie dependente în mare măsură de livrările de gaze ruseşti către Europa.