SUA: Fiul preşedintelui Joe Biden, vizat de un al doilea rechizitoriu

0
463

Hunter Biden (53 ani) „a fost implicat într-o schemă” care i-a permis să evite să plătească 1,4 mil. dolari, taxe datorate pentru perioada fiscală din 2016 până în 2019, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorul federal. El ar fi cheltuit milioane de dolari pentru un stil de viaţă extravagant, în loc să-şi plătească taxele, mai inserează documentul, care detaliază acuzaţiile de evaziune fiscală. Fostul avocat şi om de afaceri şi-ar fi cheltuit banii pe consumul de droguri permiţându-şi escorte şi maşini de lux. Noul rechizitoriu pe lângă cel precedent, pentru deţinerea ilegală de arme, îl va aduce de două ori anul viitor în faţa judecătorilor, în timp ce tatăl său încearcă un nou mandat la Casa Albă. Potrivit presei americane, Hunter Biden riscă 17 ani de închisoare din cauza fraudei fiscale. El riscă de asemenea o pedeapsă mare pentru deţinerea ilegală de arme. Faptele fiului lui Joe Biden sunt folosite „ca muniţie” de republicani care acuză întreaga familie de corupţie.