S-a inaugurat ieri, într-o atmosferă de protocol decent, în centrul comunei Ghidici, un supermarket din familia Profi cu „tot tacâmul” aferent: tăiere de panglică şi alocuţiunea de rigoare a primarului Constantin Tache, sfinţirea noului spaţiu comercial de preotul paroh Marian Cîrţu, o succintă promisiune a Mihaelei Şuţă, şefa de magazin, totul circumscris, cum spuneam, unei festivităţi îngrijite. N-a fost un moment euforic. Un supermarket la Ghidici, cu personal tânăr, calificat din localitate, nu este ceva insolit, din moment ce reţeaua Profi se face resimţită în nu puţine localităţi doljene, contribuind într-un fel la o altă respiraţie –europeană- a lumii rurale doljene. Ceva se câştigă neîndoielnic, şi referirea vizază, cum spunea şi primarul Constantin Tache, „un comerţ deplin civilizat, la alte standarde” şi ceva care se năruie, ţinând de eternitatea satului doljean. De la preparatele tradiţionale din carne, ţuica şi vinul, dar şi produsele lactate, produse de aproape fiecare gospodărie, la diversitatea de sortimente culinare şi nu numai, oferite de un supermarket este un drum, care s-ar putea numi „sindromul de apartenenţă”. Cel de neapartenenţă avea un singur avantaj: putea justifica toate eşecurile. Se poate trăi fireşte şi după alte rânduieli. Dar în orice caz a contesta, în numele nostalgiei, extensia unei reţele de supermarketuri nu e neapărat o expresie a cantonării în iubirea de ţară. Fireşte lucrurile nu se pun în felul acesta. Am ales între a intra în joc sau a rămâne în afara lui. Se naşte în acelaşi timp o competiţie ispititoare, între comerţul local tradiţional, cu valenţele lui, şi cel „de noutate”, cu dozajul său optim de satisfacere a tuturor cerinţelor locuitorilor. Evenimentul de ieri de la Ghidici, comună realmente vie, în care se simte mâna primarului Constantin Tache, reales sistematic după 2004, atrage atenţia, poate neluat în seamă, a unei disponibilităţi fecunde de a zbura nu cu spatele, faţă de istorie, astfel încât privirea localnicilor să îmbrăţişeze recuperator clipă de clipă întregul trecut al comunei: satul de mai ieri, aparţinător al comunei Piscu Vechi, în numai nişte ani a achiziţionat o infrastructură de-a dreptul notabilă: canalizare şi aducţiune cu apă, sedii noi impunătoare de instituţii publice, inclusiv o primărie impozantă, asfaltări de alei, grădiniţă modernă, cămin cultural, afterschool, centru medical de permanenţă, paţă agroalimentară ş.a.m.d.. Ce nu poate fi ocultat este însă altceva: Ghidiciul nu e buricul aşezărilor rurale doljene. Este însă o comună în marş, cu cadenţă, prin locuitorii ei teferi, ahtiaţi de munca pământului, care se bucură când plouă şi rămân îngrijoraţi când norii îi ocolesc. E o lume, cu credinţa în Dumnezeu care consimte spiritul vremii, se realiniază unui stil european şi îşi înţelege pe deplin menirea. Aceea de a produce produse agroalimentare. La toate înnoirile pomenite, unele care se văd cu ochiul liber şi poate fireşti, ceea ce particularizează comuna, într-un fel, este însă marea livadă de pomi fructiferi în sistem intensiv, despre care încă nu se vorbeşte pe cât ar trebui. Sau nu are faima meritată. Ghidiciul este un din frumoasele comune ale Doljului, oferind şi insolite itinerarii turistice, însă ambiţiile localnicilor rămân, pe mai departe, chiar ispititoare.
