Elevii minorităţilor naţionale, ajutaţi să înveţe limba română, conform precizărilor Secretarului de Stat din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Hegedus Csilla

0
623
Secretarul de stat din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Hegedus Csilla a anunţat, joi, 9 decembrie, că debutează un proiect-pilot în valoare de 9 milioane de euro prin care elevii care aparţin minorităţilor naţionale din România vor fi ajutaţi să înveţe mai bine limba română, transmite Agerpres.

Este pentru prima dată când finanţăm un proiect în care toate minorităţile naţionale sunt incluse şi prin care dorim să ajutăm învăţarea limbii române de către aceste minorităţi. Proiectul are o valoare de 9 milioane de euro şi va implementat de Ministerul Educaţiei în parteneriat cu Universitatea ‘Babeş-Bolyai’, cu Centrul pentru formare continuă în limba maghiară şi Casa Corpului didactic din Harghita. Prin acest proiect vom oferi cursuri de specializare, training, pentru 6.190 de profesori, de dascăli care predau limba română pentru minorităţile naţionale, pentru că deşi avem o nouă lege a educaţiei, din păcate observăm că mai ales în cazul copiilor care vorbesc doar în clasa de limba română româneşte, vedem că din păcate competenţele de comunicare nu sunt suficient de bine dezvoltate şi în fiecare an când trebuie să avem rezultatele la bacalaureat, de exemplu, întotdeauna ne facem probleme că iarăşi comunitatea maghiară sau copiii care învaţă la şcolile maghiare nu obţin rezultate la fel de bune la limba română cât de bune obţin la matematică sau la limba maghiară“, a declarat Hegedus Csilla, într-o conferinţă de presă susţinută alături de deputatul UDMR Szabo Odon.

Aceasta a anunțat că “va fi dezvoltat un joc educațional digital pentru copiii de grădiniță și de școală primară, pentru ca învățarea limbii române să devină o joacă și o plăcere, nu o dificultate. În același timp, vor fi elaborate programe și materiale didactice pentru disciplinele opționale care să se concentreze pe dezvoltarea competențelor cheie, pe utilizarea metodelor digitale și să contribuie la o predare mai eficientă a limbii române. Toate acestea vor face parte dintr-un program pilot ce va avea loc în 27 de clase. Deși avem o nouă Lege a Educației, observăm, mai ales în cazul copiilor care vorbesc doar românește în clase de limba română, că, din păcate, competențele lor de comunicare nu sunt suficient de bine dezvoltate, iar în fiecare an când trebuie să avem rezultatele la Bacalaureat, copiii care învață în școlile maghiare nu obțin rezultate la fel de bune la limba română pe cât de bune obțin la matematică sau la limba maghiară. Totuși, știm cu toții cât de important este să cunoaștem limba țării pentru a ne simți, cu adevărat, acasă. Prin urmare, suntem foarte bucuroși că, am creat o altă oportunitate pentru copiii noștri de a învăța limba română, deoarece acest lucru este în interesul tuturor“.

Potrivit secretarului de stat Hegedus Csilla, o parte din proiect vizează comunitatea maghiară, însă toate materialele didactice şi metodele care vor fi dezvoltate prin proiect vor fi folosite în cazul tuturor minorităţilor naţionale.

Important este că vom ţine aceste cursuri, vom încerca pe un grup de 370 de copii să vedem dacă metodele noi funcţionează şi iarăşi pentru prima dată în România, eu i-am rugat pe cei care au scris proiectul, respectiv Ministerul Educaţiei, să încerce să facă jocuri pentru telefon sau calculator în limba română. Pentru că ce vedem: copiii noştri vorbesc mai bine limba engleză decât vorbesc în limba română, tocmai pentru că se uită la filme în limba engleză, se joacă pe calculator cu jocuri în limba engleză“, a mai spus Hegedus Csilla.

Proiectul se numeşte ‘Competenţă şi eficienţă în predarea limbii române copiilor şi elevilor aparţinând minorităţilor naţionale din România’.