Transportatorii rutieri, verificaţi de ITM Dolj

0
502

La nivel naţional, Inspecţia Muncii a desfăşurat, luna trecută, mai multe acţiuni de prevenire şi control la transportatorii rutieri de marfă şi persoane, privind respectarea de către aceştia a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto, a legislaţiei şi a directivelor europene ce vizează detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, transpuse în legislaţia rutieră. La nivelul judeţului nostru, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj cinci echipe formate din inspectori de muncă, cu atribuţii în domeniul relaţiilor de muncă, au efectuat acţiuni de control atât pe teren cât şi la sediile angajatorilor. “Au fost verificate 40 de societăţi comerciale, din acest domeniu de activitate, inspectorii depistând 18 neconformităţi, pentru care au dispus măsuri obligatorii de intrare în legalitate. Pentru nerespectarea prevederilor privind repausul săptămânal, munca de noapte, lipsa pontajelor şi evidenţa orelor de venire, respectiv plecare, au fost aplicate patru amenzi în cuantum de 10.500 de lei, iar pentru situaţiile în care au fost găsite dosare incomplete de personal, nereguli cu privire la efectuarea concediilor de odihnă şi achitarea drepturilor salariale au fost aplicate nouă avertismente”, a precizat Cătălin Tiberius Mohora, inspector – şef al ITM Dolj.