În cadrul primitor al cărților și al muzicii pe viniluri pe care îl oferă librăria Cărturești, acum și la Craiova, poeta craioveană Xenia Negrea și-a lansat, la finele săptămânii trecute, prima sa carte de critică literară. Dacă versurile sale ne uimiseră, printre altele, prin aptitudinea neobișnuită de-a plonja în universul abisalelor trăiri, volumul de analiză literară ne propune o incursiune în destinul unui poet peste care s-a așezat, ca peste nimeni altul și nemeritat, uitarea. Pasiunii sale mai vechi de a-și croi drum printre munți de cărți – volumul lasă să se întrevadă, și de această dată, o asiduă muncă de documentare – i se alătură entuziasmul abia mascat al descoperitorului, dar și munițiozitatea ca de chirurg cu care criticul Xenia Negrea se apropie de „o poetică a exasperării”, scrisă de o personalitate nevrotică, obsedată de trecut și care sfârșește într-o tristețe sinucigașă, așa cum însuși Florin Mugur se descria pe sine în „Scrisori de la capătul zilelor”.
Volumul „Florin Mugur și poetica exasperării” (Editura Eikon, București) este, la origine, lucrarea de doctorat a poetei Xenia Negrea, pe care o regăsim la catedra de Jurnalism a Universității din Craiova, acolo unde, pe drept cuvânt, se bucură de simpatia sinceră cu care o înconjoară studenții săi. Pe lângă faptul că poartă girul unui important critic literar al momentului, Eugen Negrici, volumul dedicat poetului Florin Mugur a fost și foarte bine primit în viața culturală a urbei. La lansarea care a avut loc la librăria Cărturești, cartea Xeniei Negrea a atras aprecierile unor fini cunoscători și cercetători într-ale literaturii, chiar și ale poeților, care au salutat, deopotrivă, demersul temerar al autorului de a cerceta și de a descompune apoi în cuvinte opera unui poet mai puțin norocos, precum este Florin Mugur, care se confundă, după cum se știe, cu destinul său – unul destul de bizar.
„Nu este ușor să fii riguros când ai o structură poetică”
Profesorul universitar craiovean Nina Bălan a scos în evidență saltul pe care îl face autorul odată cu scrierea acestei cărți, atunci când este nevoit să-și învingă întrucâtva vulnerabilitatea caracteristică firii sale poetice pentru a îmbrăca haina rigorii cerute de un alt fel de demers literar. „Am descoperit-o, studentă fiind, foarte tânără și foarte vulnerabilă. De la poezie, nu mai citisem nimic semnat de ea și am fost șocată de imaginea pe care Xenia Negrea o lasă în această carte, față de cea pe care o știam: mi-am dat seama de această evoluție a sa în ceea ce privește scriitura și narațiunea pe care le propune. Pleacă de la vulnerabilitate, căreia i se adaugă pasiune. Și cred că aceste două trăsături o caracterizează: prin pasiune, și-a mascat vulnerabilitatea, ajungând să devină riguroasă, academică, ceea ce nu este ușor când ai o structură poetică”, a nuanțat profesorul Nina Bălan.
„Nu avem de-a face cu un poet mare”
Pornind de la acest studiu monografic, demers singular până în acest moment, s-a pus și problema – mai veche, totuși – dacă Florin Mugur este sau nu un poet „de mâna întâi”. Profesorul universitar Ștefan Vlăduțescu este de părere că nu poate fi vorba de așa ceva, ba chiar că volumul de analiză literară dedicat lui Florin Mugur ar fi peste valoarea poetică a subiectului sondat. „Avem de-a face cu o monografie așezată, temeinică, sistematică care îl are în centru pe unul dintre poeții semnificativi ai intervalului 1960-1990. Florin Mugur însă, din punctul meu de vedere, nu este un poet mare. Marea realizare o reprezintă această investigație pe care o face Xenia Negrea”. Privită din această latură, creația lui Florin Mugur a suscitat interes și a provocat, cum era de așteptat, reacția poeților.
„Un om sfâșiat, măcinat de îndoieli și crize identitare”
Poetul Nicolae Coande crede că expresia „poet de mâna a doua” capătă un sens peiorativ cu atât mai supărător când se referă la destinul unui poet, indiferent care ar fi acesta. „Florin Mugur era o natură delicată, retractilă, există chiar urme în interiorul cărții care trimit la această natură aproape disperată a sa. (…) Un lucru interesant despre acest om sfârșiat, măcinat de îndoieli erau și crizele identitare. Este un om complex, un suflet lovit; ca poet, mie mi se pare foarte bun, dar care a fost uitat”. Nicolae Coande a subliniat, prin urmare, cât de important este faptul că autori precum Xenia Negrea „îi scot pe poeții care au plecat dincolo din această cvasi-uitare și ni-i readuc cumva mai bogați decât îi știam noi”.
„Viața lui Florin Mugur este o punere în act a poeziei personale”
Profesorul universitar și publicistul Cătălin Ghiță mizează pe destinul unic al fiecărui poet în parte, cu atât mai mult al lui Florin Mugur a cărui poezie se confundă cu viața însăși, mai ales în ultimii ani în care poetul chiar duce o luptă de supraviețuire cu propriul eu, izolat și însingurat. „Viața lui Florin Mugur este o punere în act a poeziei personale, de o așa manieră încât o viață nu poate fi niciodată de rangul al doilea, la fel cum o poezie, dacă este autentică, nu poate fi niciodată de rangul al doilea. Xenia Negrea reușește, grație unui act de alchimie interpretativă și sintetică, să aglutineze un portet al lui Florin Mugur pe care abia îl schițează antecesorii. Trebuie să citim cartea sa ca să vedem cu adevărat un Florin Mugur la toate niveluri de convergență pe care ni le putem imagina”, este de părere Cătălin Ghiță, acesta recomandând lectura unei astfel de cărți.
„Poezia lui Florin Mugur trebuie să ajungă la cititori”
Sintetizând în puține cuvinte toate cele aprofundate în cele peste 350 de pagini ale studiului său, autorul Xenia Negrea afirmă că poezia și, în general, povestea lui Florin Mugur au fost întrutotul nedreptățite. „Florin Mugur este un om care a crezut, la un moment dat, că lumea se poate înnoi. După care și-a dat seama că a greșit – avea și interdicție de semnătură – dar el pe sineși nu s-a iertat până în clipa morții. Nu a ajuns la împăcarea cu sine, și toate enervările, disperarea lui au venit din această nevoie a lui de a se ierta”. De altfel, în posfața semnată de Eugen Negrici, acesta afirmă întrucâtva asemănător: „Autoarea a înțeles nuanțat starea de spirit a celui care, ca minoritar terorizat și fără speranță ce era, a crezut că lumea se poate înnoi sub flamura roșie, pentru ca tot el, după 1956, să-și asume (precum mulți alți intelectuali evrei de bună credință) rătăcirea și să încerce, cu efort și pierderi de substanță umană – să se smulgă din ea”, notează Eugen Negrici. Pe de altă parte, refuzând încadrarea lui Florin Mugur ca poet valoros sau mai puțin valoros, Xenia Negrea crede că tot ceea ce contează, în definitiv, este ca „povestea și, mai ales, poezia lui să ajungă la cititori, să își găsească cititorii, cei care sunt dispuși să îl înțeleagă”.
Iar răspunsul la întrebarea de ce vorbim de o poetică a exasperării la Florin Mugur se relevă, admirabil documentat, abia după o lectură atentă a cărții: Xenia Negrea ne pune în față tiparul unui poet terorizat de propriul trecut, de propriile erori. De aici, exasperarea, țipătul expresionist al lui Florin Mugur, țipăt care „îi vascularizează” – expresie a autoarei – viața și opera.
