Dăbuleni, pe lista oraşelor câştigătoare ale primului apel de proiecte din programul WiFi4EU

0
818

Comisia Europeană a anunțat municipalitățile câștigătoare ale primului apel de proiecte din programul WiFi4EU. 224 de localități din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru instalarea de puncte de acces public și gratuit la internet wireless. În total au fost alocate 42 milioane euro pentru toate cele 2.800 municipalități din întreaga UE, care vor beneficia de finanțare. Oraşul Dăbuleni este unul dintre beneficiarii acestui proiect.

Cele 30 de state participante au avut garantate, fiecare, un număr de minimum 15 bonuri și maximum 224, în funcție de numărul înscrierilor. Bonurile pot fi utilizate de localitățile selectate pentru a pentru a achiziționa și instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în locuri, precum bibliotecile, muzeele, parcurile sau piețele publice.  “Datorită primului apel WiFi4EU, 2.800 de municipalități din întreaga UE vor putea oferi pentru mii de europeni, localnici sau călători, acces gratuit la internet în spațiile publice, aducând conectivitatea mai aproape de cetățeni în viața lor de zi cu zi. Acele municipalități sunt situate în toate colțurile Europei. Îmbunătățirea conectivității în UE este o parte esențială a strategiei noastre privind piața unică digitală, iar WiFi4EU este un alt pas concret pentru a face ca acest lucru să devină o realitate pentru toată lumea…“, a precizat Comisarul european Mariya Gabriel, resposabil pentru economie și societate digital.

În total vor fi alocate 120 milioane de euro din bugetul UE

Costurile pentru întreținerea rețelei vor fi acoperite de localități. Rețele finanțate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate și nu vor colecta date cu caracter personal. Finanțarea va fi acordată numai rețelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente și cu o calitate similară în același spațiu public. Localitățile care nu au fost câștigătoare în această rundă, vor avea încă trei oportunități de depunere a cererilor de finanțare prin WiFi4EU. Până în 2020, în total vor fi alocate 120 milioane de euro din bugetul UE pentru aproximativ 8.000 de localități din toate statele membre, precum și din Norvegia și Islanda.

 

Inițiativa WiFi4EU se înscrie în contextul unei revizuiri ambițioase a normelor UE din domeniul telecomunicațiilor, care include noi măsuri menite să răspundă nevoilor crescânde în materie de conectivitate ale europenilor și să stimuleze competitivitatea Europei.