Masteranzi din Franţa, în practică la Universitatea din Craiova

0
426

În perioada 10-14 decembrie 2018, Facultatea de Științe Sociale a Universității din Craiova, în parteneriat cu Faculté des Sciences de l’éducation, Sciences Sociales et STAPS, din cadrul Université Paris Est Créteil (Franța) va organiza Séminaire de recherche comparée internationale, care reprezintă un stagiu de practică pentru 33 de studenți masteranzi, din cadrul programului de Master Expertise, Ingénierie et Projets Internationaux (sub coordonarea prof. Marcel Pariat şi prof. Pascal Lafont). Aceștia vor derula activități de cercetare de teren în domeniul sociologiei educației, pe teme legate de sistemul de învățământ din România: politici publice şi calitatea învățământului preuniversitar; participarea minorităților etnice la învățământul preuniversitar şi universitar; migrația externă a absolvenților de studii superioare; problematica abandonului școlar şi situația tinerilor NEET; efectele migrației externe a părinților asupra rezultatelor școlare ale copiilor ş.a.

Desfășurarea activităților de cercetare de teren va avea ca suport un set de prelegeri, care vor fi susținute de experți în domeniu. Prelegerile din cadrul Seminarului de cercetare vor avea loc în perioada 10-14 decembrie 2018, în sala 444 a Universității din Craiova, între orele 10.00 şi 13.00.