Craiova s-a deprins in extremis de lanterna roşie

0
582

Universitatea Craiova – FC Voluntari 3-1

Au marcat: Koljic 25, Mitriţă 45+2, Nuno Rocha 90+1 / Gadze 11.

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 5.000.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 7 – Martic 6, Donkor 3, Tiago Ferreira 5, Bancu 7 – Mateiu 7, Cicâldău 6 – Meza Colli 4  (83 Bărbuţ), Mitriţă 7, Mihăilă 4 (74 Fedele) – Koljic 7 (45+1 Nuno Rocha) 4. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: L. Popescu – Kelic, Briceag, Burlacu.

FC Voluntari: Vâtcă 7 – Bucurică 4, Balaur 5, Armaş 5, Vlad 5 – Laidouni 6, Răuţă 5 – Căpăţână 5 (70 G. Deac) 5, Gadze 7 (77 Iancu), Ion Gheorghe 6 – Tudorie 6 (54 Kabasele) 6. Antrenor: Cristiano Bergodi. Rezerve: Petrariu – Ricardinho, Hodorogea, Pârcălabu.

Arbitru: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) 7. Asistenţi: Marius Badea (Rm. Vâlcea), Stelian Slabu (Braşov). Rezervă: Cătălin Popa (Piteşti).

Observatori: Cristian Nica (Ploieşti), Imilian Şerbănică (Bucureşti).

Eliminare: Laidouni 89.

 

Duelul celor doi italieni din Liga I, Mangia şi Bergodi, s-a produs în Bănie, iar ambii veneau după rezultate pozitive, în urma cărora complimentele reciproce au fost mai lesne de făcut. Dacă Bergodi a mers pe ideea că echipa câştigătoare nu se schimbă, Mangia a făcut alegeri ciudate în unsprezecele de start, din care l-a scos pe eroul partidei precedente, Bărbuţ, dar şi pe Kelic, pentru a le face loc lui Meza Colli şi Donkor, care aveau însă să fie cei mai slabi alb-albaştri în jocul cu Voluntari. Etapa fusese prielnică oltenilor, dar asta numai dacă şi ei îşi făceau treaba luni seara. N-avea să fie deloc aşa uşor cum se aşteptau gazdele şi asta au arătat-o oamenii lui Bergodi încă din start. Autor al unei duble în runda trecută, Gadze a reuşit să deschidă scorul şi în Bănie, cu un voleu de pus în clipul de prezentare şi cu ajutor de la compatriorul său, Donkor, autor a două gafe în decurs de câteva secunde. Oaspeţii puteau marca din nou peste câteva minute, dar în propria poartă, totui Vâtcă a respins devierea nefericită a lui Tudorie. Mihăilă a avut prima ocazie a Craiovei, dar din nou Vâtcă a anticipat direcţia mingii. Voluntariul îşi putea mări avantajul pe o nouă gafă în apărarea Craiovei. Tudorie a fost servit de Bancu mai bine decât de coechipierii săi, dar Pigliacelli a oprit şutul care putea întoarce tribuna împotriva favoriţilor. Uriaşa şansă a fost răzbunată nu mai târziu decât la faza următoare, când Koljic a reluat cu capul la un corner şi l-a egalat pe Mitriţă în ierarhia golgheterilor, cu 10 goluri. Tot după o lovitură de colţ, Donkor putea să-şi repare o parte din gafe, dar reluarea sa din întoarcere a fost pe portar. În prelungirile primei părţi, Bancu l-a „luat la mână” în tuşă pe fostul său coechipier, Bucurică, şi a scos penalty. Craiova a avut emoţii, fiindcă executantul principal, Koljic, tocmai părăsise terenul, accidentat, dar Mitriţă n-a mai ratat de la punctul cu var, cum o făcuse de două ori în acest sezon.

Craiovenii au uitat la pauză de problemele din prima repriză şi a abordat superficial şi partea secundă, tripleta ofensivă Rocha-Mihăilă-Meza Colli fiind de decor, ori uneori chiar pentru a-i ajuta pe adversari. Şi ghanezul Donkor a continuat să joace de parcă ar fi pariat pe victoria adversarilor şi l-a servit incredibil pe Kabasele, dar acesta a refuzat cadoul, şutând pe lângă poartă, singur cu Pigliacelli. Scăpaţi de cumpănă, oltenii s-au liniştit abia pe final, când într-un singur minut Voluntariul a primit loviturile care au făcut-o KO. Laidouni a fost eliminat pentru al doilea galben, Mitriţă a avut o bară spectaculoasă cu care practic a salvat o repriză fadă, iar Nuno Rocha a speculat o mare gafă în apărarea oaspeţilor, marcând golul cu care a vrut să închidă vocile fanilor, care l-au contestat vehement pentru prestaţia sa modestă. Craiova obţine al treilea succes consecutiv, urcă pe podium şi merge în Groapă pentru derby-ul cel mai aşteptat de fanii olteni.