Zilele trecute, a avut loc cea de-a IV-a ediţie a Galei Supervedetelor Televiziunii GTV, care s-a desfăşurat la Teatrul „Colibri” din Craiova. Au fost prezenţi peste 200 de tineri artişti din judeţele Dolj şi Gorj. Au urcat pe scenă două ansambluri din Ţicleni, sub îndrumarea fraţilor Faina din formaţia „Triton”, dar şi o serie de artişti talentaţi de la Palatul Copiilor din Craiova. Din zona Dunării a fost invitat la gală binecunoscutul ansamblu de muzică populară “Rozele Calafatului”, coordonat de Marinela Carauleanu. Şi de această dată ansamblul din Calafat a fost la înălţime, ocupand locul I la categoria muzică şi dansuri populare. Coordonatoarea ansamblului şi copiii au primit diplome şi medalii, iar în încheiere Marinela Carauleanu ne-a declarat: «A fost un spectacol reuşit, iar pentru noi premiul obţinut reprezintă o recunoaştere a muncii depuse şi cel mai frumos cadou de Moş Nicolae pentru cei mici. Ţin pe această cale să le mulţumesc celor care ne-au sprijinit: domnului primar Mircea Guţă şi instructorului Ionel Garoafă, de la Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova».
CRISTIAN RUDĂREANU