Calafat: Şcoala Gimnazială „Gheorghe Brăescu” s-a implicat în proiectul „Patrula de Reciclare”

0
604

Deşeurile şi echipamentele electrice şi electronice (DEEE) reprezintă un risc ridicat pentru mediu prin componentele toxice pe care le conţin în cazul în care nu sunt colectate selectiv şi trimise spre reciclare. Iată de ce Şcoala Gimnazială “Gheorghe Brăescu” a intrat în programul “Patrula de reciclare 2013-2014”, propunându-şi să informeze comunitatea locală asupra riscurilor pe care le implică păstrarea timp îndelungat a acestui tip de deşeuri în gospodarii sau, mai grav, aruncarea lor odată  cu gunoiul menajer.

Iniţiatoarele acestui proiect ambiţios sunt prof. Adriana Iota; prof. Antoaneta Fera; prof. Ramona Vlăsceanu şi prof. Gianina Vladan, iar coordonator –  prof. Maria Balan, directorul Şcolii Gimnaziale “Gheorghe Brăescu”. Conform calendarului “Patrulei de reciclare”, şcoala a primit containerele de colectare DEEE şi materialele informative, iar săptămâna trecută prof. Adriana Iota şi prof.  Ramona Vlascea, însoţite de un grup de elevi de la clasa a VII-a, au promovat în oraşul Calafat programul de colectare împărţind pliante trecătorilor, încercând astfel să atragă atenţia asupra necesităţii colectării selective.

Profesorii coordonatori şi elevii înscrişi în “Patrula de reciclare” şi-au propus: să colecteze la sediul Şcolii Gimnaziale “Gheorghe Brăescu” deşeuri de echipamente electrice şi electronice, lămpi, becuri, baterii, calculatoare, frigidere, televizoare etc. de unde le vor prelua reprezentanţii RoRec; să creeze expoziţii de postere, desene sau fotografii pe tema reciclării DEEE; să organizeze expediţii în comunitate pentru identificarea zonelor afectate de prezenţa DEEE; să efectueze sondaje, anchete, chestionare în rândul colegilor şi comunităţii referitoare la nivelul de conştientizare a riscurilor de poluare prin depozitarea necorespunzătoare a DEEE şi nu în ultimul rând, să prezinte programul în alte şcoli pentru stimularea colectării.

CRISTIAN RUDĂREANU