Burse pentru farmaciştii rezidenţi

0
450

Conform calculelor realizate de autorităţile sanitare, bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2014 ar putea permite, printre altele, şi creşterea veniturilor medicilor şi farmaciştilor rezidenţi prin acordarea unei burse lunare neimpozabile de 150 de euro.

Recent reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că şi farmaciştii rezidenţi vor primi o bursă, iar farmaciştii din spitale vor beneficia de o salarizare mai bună. Practic, începând cu 1 ianuarie 2014, medicii şi farmaciştii rezidenţi cu un salariu lunar brut mai mic de 3.000 de lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursa de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei. Această bursă nu face parte din salariul brut, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Plata bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii. De altfel, oficialii Ministerului Sănătăţii au anunţat că modificarea Legii sănătăţii ar putea avea ca efect şi o mai bună desfăşurare a profesiei de farmacist.

În prezent, un medic rezident în anul I câştigă, cu tot cu sporuri, 800 sau 900 de lei. Sumele sunt puţin mai mari pentru cei din anul V sau VI, dar sunt de aproape zece ori mai mici faţă de cele acordate în alte ţări europene. Această realitatea face ca, în continuare, foarte mulţi dintre tinerii medici să opteze pentru spitalele din străinătate.