15 grupuri de colindători s-au înscris la Festivalul-concurs „Dor de sărbători”

0
402

Sub egida „Craiova Capitală Culturală 2021”, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, cu sprijinul Consiliul Local și Primăriei Craiova, vor organiza cea de-a VI-a ediție a Festivalului-concurs de colinde şi obiceiuri de Crăciun „Dor de sărbători”. Evenimentul – adresat grupurilor şcolare de colindători din instituţiile de învăţământ craiovean – se va desfășura mâine, 11 decembrie, începând cu ora 12.00, în Aula „Buia” a Facultății de Agronomie din Craiova. Potrivit organizatorilor, 15 grupuri din învățământul primar, gimnazial și liceal s-au înscris în competiție.

În deschiderea festivalului vor fi susţinute două momente speciale: primul, prin aportul copiilor de la Liceului Tehnologic Special „Beethoven” (prof. îndrumător: Ramona Budihală), care vor interpreta două colinde în limbaj mimico-gestual, iar al doilea, cu contribuţia Corului de colindători al Facultăţii de Litere Craiova (anul I, specializarea Spaniolă, coordonatori – asist. univ. dr. Oana Duţă), care va interpreta colinde în limbi străine.

Juriul Festivalului-concurs „Dor de sărbători” este format din Oana Paciurea – coregraf, Florin Neagoie – artist liric și Dana Sobaru – profesor muzică. Premiile vor fi acordate pe secțiuni (grupuri de colindători din învăţământul primar; grupuri de colindători din învăţământul gimnazial; grupuri de colindători din învăţământul liceal), după cum urmează: Premiul I – în valoare de 300 de lei, Premiul al II-lea – 250 de lei, Premiul al III-lea – 200 de lei.