Petev, optimist înaintea debutului: “Sunt mulţumit de ceea ce am văzut”

0
617

Universitatea Craiova dispută derby-ul de tradiţie, cu Dinamo Bucureşti, duminică, de la ora 16.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, prilej cu care bulgarul Ivaylo Petev va debuta pe banca tehnică a Ştiinţei. Invitat să compare derby-ul Universitatea Craiova – Dinamo cu unul de la sud de Dunăre, bulgarul l-a menţionat pe cel dintre Levski şi ŢSKA Sofia, deşi e evident că este o apreciere eronată, comparaţia cu o rivalitate din Bulgaria putând fi făcută cu cea dintre Lokomotiv Plovdiv şi ŢSKA Sofia.

„Aşteptările mele sunt mari, zilele precedente au fost foarte importante pentru mine, jucătorii se antrenează bine, sunt optimist, totul a decurs normal, sper să jucăm bine şi să câştigăm. E greu să rezolvi multe lucruri într-un termen scurt, important este ca jucătorii să fie fericiţi, fiindcă atunci pot orice. Vor urma zile bune, avem jucători buni, dar de la o zi la alta trebuie să fie şi mai buni. Sunt mulţumit de ceea ce am văzut, e important să ne concentrăm pe ce avem de făcut. Craiova are tot ce-i trebuie ca infrastructură, bază de antrenament şi stadion, avem şi suporterii care ard. Nu mă gândesc la transferuri acum, fiindcă avem meciuri de jucat. Am emoţii de Champions League pentru play-off, dar trebuie să luăm totul pas cu pas. Adversarul nostru este important, îl respectăm, indiferent de forma pe care o are, ştiu ce înseamnă Dinamo pentru Craiova, va fi un fel de Levski – ŢSKA Sofia. Acest derby nu este de ieri, indiferent de poziţiile în care se află echipele, un derby este un derby. Vorbesc des cu Cosmin Moţi, dar Ludogorets şi Craiova sunt chestii diferite. Sper să fiu eu omul care aduce titlul la Craiova după atâţia ani. Nu am ieşit în oraş până acum, stau mai mult la baza de antrenament, pentru că am mult de lucru acolo, voi avea timp şi să cunosc oraşul Craiova. Foarte multă lume m-a felicitat că am venit la Craiova, nimeni nu mi-a spus că am făcut o alegere greşită. De obicei, pe mine mă sună oameni care vor ceva. Vor veni şi cunoscuţi de-ai mei la meciul de duminică, este aproape. Badelj şi Baiaram nu vor fi în lot pentru meciul acesta”, a declarat Ivaylo Petev.

Mijlocaşul Alexandru Creţu solicită continuitate pe banca tehnică, după ce Universitatea Craiova a ajuns la nu mai puţin de 4 antrenori în 16 etape.

„Va fi un duel istoric, întâlnim Dinamo, va fi un meci greu, chiar dacă ei nu sunt într-o poziţie prea bună, e vorba de istorie, de rivalitate. Schimbarea antrenorului aduce întotdeauna energie pozitivă, o motivaţie în plus. Sperăm să-i facem o bucurie lui Mister, să debuteze cu dreptul. Am fost mult mai motivaţi la antrenament, vom fi frumoşi la meci, după cum ne-am pregătit săptămâna aceasta şi sunt sigur că vom lua cele trei puncte. Trebuie să arătăm bine, nu mai avem nicio scuză, am tot zis că batem, dar nu am făcut-o. E timpul ca locul pe banca tehnică să fie ocupat pentru mai mult timp, avem nevoie de stabilitate. Eu nu cred în noroc sau ghinion, cred numai în muncă şi cum ne vom prezenta la ora jocului. Întotdeauna este loc de mai bine”, a declarat Alexandru Creţu.