Pase scurte / Pase lungi: Luftul de pomină al lui Ivan Martic!

0
702

Aşadar, „Soda” Ocna Mureş (4 pct., locul 9 în seria 9 din Liga III), o formaţie de amatori cumsecade, a reuşit aseară un rezultat istoric (1-1) în faţa celor de la CS Universitatea Craiova. Se întâmplă frecvent în Cupa României ca buturugile mici să răstoarne care mari (vedem ce s-a întâmplat în turul trei al Cupei Ligii din Anglia) dacă echipa condusă de Mirel Rădoi se consideră aşa ceva. Adică un „car mare”. Cupa României era botezată cânva copetiţia K.O.. Deşi se juca prost, de o parte şi de cealaltă, pe o ceaţă enervantă, care atenua vizibilitatea, Craiova conducea (1-0) în urma transformării unei lovituri de pedeapsă prin Ivan şi stăpânea într-un fel jocul. Pendulând între spaimă şi curaj, gazdele contau pe contraatacuri sporadice, în urma „bubuielii” baloanelor de propria defensivă. Şi la reluare (min. 48) la un luft de pomină al lui Ivan Martic, care nici n-a bărbierit balonul, la 6 metri de propria poartă, Paul Cioargă, a îndeplinit o formalitate, cu bărbăţie curată şi a egalat (1-1). În felul acesta „soda” a intrat în joc, transmiţându-ne… o enervare simpatică. Şi ar fi trebuit să învingă fiindcă arbitrul partidei Iuliana Demetrescu a închis ochii la faultul lui Hanca asupra unui atacant al gazdelor. Statistica partidei poate reţine ca fapt rar, chifla descalificantă a „meseriaşului” Ivan Martic, fundaşul-central al Craiovei, care a trecut, spune CV-ul său fotbalistic, pe la Rijeka, FC Sion, Hellas Verona. După o asemenea gafă, deloc antologică, dar jenantă, mergi multă vreme cu capul în jos.