Se menţin tezele în învăţământul preuniversitar

0
307
Ministerul Educației anunță că “menține tezele, ca formă de evaluare a nivelului de cunoștințe și competențe ale elevilor”. Într-un comunicat emis de Minister și semnat de ministrul Sorin Cîmpeanu, citat de edupedu.ro, se arată că “școala, ca instituție, nu trebuie să asigure doar transmiterea de cunoștințe, ci și cultivarea unor valori (precum realismul și responsabilitatea) și a unor atitudini (precum rezistența la frustrare și reziliență, anduranță în fața limitărilor pe care le pot aduce anumite perioade, independent de voința elevilor, a părinților, a profesorilor sau a autorităților)”.

“Dacă am face o petiție pentru eliminarea impozitelor și amenzilor, s-ar putea să strângă aproape 20 milioane de semnături. Acest lucru ar însemna că trebuie eliminate impozitele și amenzile/înlocuite cu simple avertismente?”, spune ministrul Educației. Cîmpeanu argumentează că “tezele susținute cu prezență fizică sunt ultimul bastion în calea scăderii relevanței notelor acordate de când s-a declanșat pandemia”. “Faptul că elevii nu au dat teze de trei semestre, adică au fost privaţi de o evaluare importantă, acea singură evaluare care reflectă în mod corect nivelul elevilor la final de semestru are repercusiuni grave asupra stabilirii nivelului cognitiv al elevului. De asemenea, lipsa acestei evaluări importante pune în dificultate şi pe profesor care nu va putea să îşi stabilească o strategie didactică ulterioară adecvată. Dacă nu ştii exact nivelul elevului la momentul T0, cum știi, mai departe, unde are nevoie elevul de mai multă intervenție? Generația de elevi care se află acum în clasa a VIII-a este profund afectată de faptul că nu a susținut nici evaluarea națională din clasa a VI-a, evaluare care avea de asemenea rolul de a monitoriza gradul de asimilare de către elevi a curriculumului și de stabilire a măsurilor remediale”, afirmă Sorin Cîmpeanu. Reacția ministrului Educației vine după ce o campanie declic împotriva tezelor pe parcursul acestui an a strâns aproape 280.000 de semnături până marți , 9 noiembrie. În campania respectivă, cu titlul “Nu vrem teze anul acesta!”, se cere ministerului “înlocuirea tezelor semestriale cu teste sumative cu subiect unic la nivel național, fără trecere în catalog, urmate de feedback din partea profesorilor. Inconsistența în pregătirea elevilor ca urmare a vacanței de două săptămâni destabilizează programul achiziției de cunoștințe”.