Primăria Craiova a anunţat că va începe să distribuie alimentele oferite din fonduri de la bugetul local la începutul lunii decembrie. Autorităţile spun că s-a ales această lună pentru a veni în sprijinul familiilor cu veniturilor modeste care se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă.
Mai precis, pachetele cu alimente cumpărate din bani de la bugetul local vor începe să fie înmânate beneficiarilor începând cu data de 2 decembrie. Ca şi până acum, municipalitatea oferă aceste alimente către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din Craiova. Pachetele vor conţine câte doi litri ulei, două kilograme de zahăr, două kilograme de făină, un kilogram de orez şi un kilogram de mălai. În luna octombrie, craiovenii au primit şi alimente gratuite oferite din fondurile comunitare, care au constat în 14 kilograme de făină, şapte kilograme de mălai, opt pachete de paste făinoase şi 13 pachete cu biscuiţi.
Categoriile de persoane care primesc alimente
Produsele municipalităţii se vor distribui către beneficiari care se regăsesc într-una din cele cinci categorii sociale, considerate defavorizate. Şi anume, persoanelor cu handicap, adulţi şi copii, neinstituţionalizate; şomerilor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă; pensionarilor cu venituri cumulate până la 500 lei pe lună; persoanelor beneficiare de venit minim garantat, precum şi persoanelor fără venituri care au vârsta peste 60 de ani. Potrivit autorităţilor locale, distribuirea produselor alimentare se va face în funcţie de listele care au fost transmise de către Casa Judeţeană de Pensii Dolj, D.G.A.S.P.C. Dolj şi A.J.O.F.M. Dolj. De asemenea, au fost luate în evidenţă şi listele întocmite pe baza cererilor depuse de persoanele fără venituri cu vârsta peste 60 de ani şi lista persoanelor beneficiare de venit minim garantat aflate în evidenţa autorităţii locale.
Pachetele se distribuie în cantina Colegiului „Carol I”
Distribuirea alimentelor se face în spaţiul care aparţine Colegiului Naţional „Carol I” – Cantină, situat pe strada ”Ion Maiorescu”, nr.2, de luni până sâmbătă între orele 8.00 şi 16. Pachetele vor fi ridicate după o programare în ordine alfabetică: pe 2 decembrie – de la litera A-C; pe data de 3 decembrie – de la literea D-G; pe data de 4 decembrie – de la litera H-M; pe data de 5 decembrie – de la literea N-P; pe data de 6 decembrie – de la literea Q-Ş; pe data de 8 decembrie – de la litera T-Ţ; pe data de 9 decembrie – de la lierea U-Z.
Beneficiarii trebuie să vină cu actele doveditoare
Pentru ridicarea alimentelor, titularul drepturilor prevăzute de legislaţia în vigoare trebuie să se prezinte cu: buletinul sau cartea de identitate în original; cu cuponul de pensie din ultima lună de plată (pentru pensionari); cu carnetul de evidenţă, vizat la zi, sau adeverinţă eliberată de AJOFM Dolj (pentru şomeri); cu certificatul de încadrare în grad de handicap (în original) pentru persoanele cu handicap. Pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi fără venituri, pachetul cu alimente se va distribui în baza unei cereri care va fi însoţită de actul de identitate, actele urmând să fie depuse la sediul Primăriei Craiova din bulevardul „Oltenia”, bl. 65A1, parter (cartier Craioviţa Nouă) sau direct la depozitul de distribuire.
Stimată jurnalistă, cred că e bine să reveniţi miine cu rectificare. 1. Unde scrie că “pensionarilor cu venituri cumulate până la 500 lei pe lună” au dreptul să primească aceste alimente când legea spune că până la 400 lei? 2. Care craioveni au primit “În luna octombrie, craiovenii au primit şi alimente gratuite oferite din fondurile comunitare, care au constat în 14 kilograme de făină, şapte kilograme de mălai, opt pachete de paste făinoase şi 13 pachete cu biscuiţi.”? Potrivit acestei afirmaţii, cu care aţi ieşit azi în presă, primăria Craiova va fi asaltată de potenţialii beneficiari. Rectificaţi,vă rog, ştirea sau reveniţi cu confirmarea că dvs. aveţi dreptate.
Comments are closed.