S-a lansat Asociaţia „Carousel Project”

0
729

La Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a avut loc, ieri, lansarea oficială a Asociaţiei „Carousel Project”, evenimentul înscriindu-se în programul Săptămânii Educaţiei Permanente în România – Festivalul Şanselor Tale, desfăşurat în perioada 5-10 noiembrie. Organizaţie neguvernamentală „Carousel Project” a luat naştere în luna septembrie a.c., în cadrul proiectului „Bizarre Bazaar”, cofinanţat prin Programul „Tineret în Acţiune”, subacţiunea 2.1 „Iniţiative ale tinerilor”. Misiunea asociaţiei este promovarea principiilor şi valorilor antreprenoriatului social şi activismului civic în rândul tinerilor. Organizaţia îşi propune să deruleze proiecte şi programe culturale şi artistice pentru copii şi tineret, ca şi programe de instruire/formare, calificare, consiliere şi orientare profesională, reinserţie profesională a tinerilor, întâlniri pe teme de interes din domeniul dezvoltării  aptitudinilor, capacităţilor şi competenţelor tinerilor, precum şi pe alte teme de interes conexe (târguri, expoziţii, seminarii şi conferinţe) ş.a.