„Centrul de Pregătire Financiar-Bancar”

0
544

Astăzi, ora 13.00, la Casa Universitarilor din Craiova va avea loc conferinţa de deschidere a “Centrului de Pregătire Financiar-Bancară”. La eveniment sunt invitaţi atât reprezentanţi ai băncilor locale, cadre universitare, dar şi reprezentanţi ai mass-mediei. Proiectul îşi propune formarea unor specialişti în domeniul financiar-bancar, dar şi susţinerea şi orientarea acestora pe parcursul carierei, prin organizarea de cursuri de specializare autorizate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor  şi  recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii. „Considerăm că pregătirea în domeniul financiar-bancar este de o importanţă deosebită în contextul economic actual, iar iniţierea tinerilor absolvenţi de facultate în cunoaşterea practicii bancare este esenţială în perioada actuală” se precizează într-un comunicat de presă al ACZ Consulting.