Liga Aleşilor Locali PSD Dolj mandatează conducerea națională a partidului pentru a face plângere penală Guvernului Cîţu

0
705

                                                                   REZOLUŢIE

În timp ce liderul PNL își achită datoriile în fața celor care l-au pus în funcție, restul comunităților sunt abandonate de un guvern și un președinte care ar trebui să fie ai tuturor. Doar că, dacă nu ești liberal, ești lăsat pe cont propriu, cu zero finanțare sau cu firimituri aruncate în batjocură.

Batjocură pentru că 80 de procente din banii alocați administrațiilor locale au ajuns în vistieriile PNL. Batjocură pentru că, în felul acesta, două treimi dintre români au fost condamnați la sărăcie, în pragul iernii, în vremuri bântuite de boală, cu amenințarea unei crize economice fără precedent.

Pentru județul Dolj, împărțirea banilor s-a făcut discreționar, pe considerente exclusiv politice, cu aroganță, sfidare și cinism. Un cetățean simplu dintr-o comună condusă de PSD valorează  doar 8 lei, cât un pachet de unt, în timp ce un localnic norocos din Gogoșu, comună galbenă, valorează nu mai puțin de 500 de lei, de 63 de ori mai mult.

Exemplul este cu atât mai strigător la cer cu cât două orașe cu primari PSD, Filiași și Dăbuleni, cu aproape 30.000 de locuitori, nu au primit împreună cât a primit comuna Gogoșu, cu nici 800 de locuitori.

Cele 32 de comunități galbene au  primit 75 de procente din suma repartizată Doljului, în timp ce alte 79 de orașe și comune s-au ales cu resturile, un sfert din această sumă. Peste jumătate de million de doljeni au fost desconsiderați, ignorați, condamnați la un trai mizer.

La fel de grav este faptul că 12 comunități au fost șterse de tot de pe lista finanțării, dintre care 10 comune și orașe cu administrație PSD. Și da, Craiova, cel mai mare oraș din sud-vestul României, cu o populație de 300.000 de suflete, s-a ales cu o sumă egală cu valoarea pe care noi toți o avem în ochii actualei guvernări: zero.

Craiova și județul Dolj nu au primit bani pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap, pentru plata asistenților personali, dar nici pentru subvenționarea transportului gratuit al elevilor sau pentru subvenționarea gigacaloriei. Pentru Guvernul Cîțu, persoanele cu handicap sau elevii nu fac parte din România lui, România care îi aduce voturi.

Este pentru prima dată în istoria post-decembristă când un Guvern rupe o națiune în două: țara lor și restul.

În acest context, Biroul Permanent  Județean al Partidului Social-Democrat Dolj și toți primarii Partidului Social Democrat Dolj condamnă acțiunea ilegală și inechitabilă de împărțire a banilor din Fondul de Rezervă al Guvernului. Ca urmare, vom apela la justiție și vom atacă în instanță, prin acțiune în contencios-administrativ, Hotărârile de Guvern prin care s-au adoptat aceste măsuri.

Mandatam  conducerea națională a Partidului Social Democrat pentru a face plangere penala Guvernului Citu pentru aceasta Hotarare ilegala.