Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Susțin Rezoluția privind cadrul financiar multianual 2021-2027”

0
463

Următorul cadru financiar multianual (CFM) ar trebui să fie adaptat provocărilor actuale și viitoare, astfel încât UE să poată răspunde așteptărilor cetățenilor. Într-o comunicare publicată astăzi, Comisia Europeană prezintă principalele puncte pe care liderii UE trebuie să le analizeze și referitor la care să indice o direcție pentru a se ajunge la un acord rapid.

În lunile mai și iunie 2018, Comisia a prezentat o propunere pentru un nou buget pe termen lung, modern și strâns corelat cu prioritățile Uniunii, inclusiv propuneri legislative pentru cele 37 de programe sectoriale. S-au realizat deja multe pornind de la această propunere, atât în cadrul Parlamentului European, cât și al Consiliului. S-au înregistrat progrese cu privire la cadrul general și la multe dintre propunerile sectoriale.

Însă mai sunt multe de făcut. Întrucât negocierile se apropie de momentul adevărului, avem nevoie mai mult decât oricând ca liderii să prezinte orientări strategice, astfel încât noile programe să fie lansate la timp la 1 ianuarie 2021.

“Susțin Rezoluția privind cadrul financiar multianual 2021-2027, prin care Parlamentul European soiclită încă o dată Consiliului să deblocheze negocierile pe acest dosar. PE și-a stabilit deja poziția de mai bine de un an de zile și așteaptă intrarea în dialog cu Consiliul. Pentru prima dată, la propunerea mea, Parlamentul European a introdus cifre cu alocările bugetare pentru fiecare domeniu și politică europeană. Prioritățile PE pentru următorii 7 ani sunt bine stabilite și unele dintre ele vin în ajutorul României. De exemplu, PE respinge propunerea Comisiei de reducere a fondurilor alocate politicii de coeziune și politicii agricole comune și va intra în dialogul cu Consiliul cu mandat de a menține actuala finanțare a acestor domenii. În plus, solicită Comisiei să se asigure că noul buget multianual corespunde noilor obiective de protejarea a mediului, prin alocări financiare care să asigure o tranziție justă spre o economie cu zero emisii de carbon, astfel încăt să nu existe zone sau regiuni defavorizate.
Alegerile din mai 2019 au demonstrat atașamentul cetățenilor față de valorile și instituțiile europene. PE este dator să semnaleze Consiliului că blocarea negocierilor pe MFF 2021-2027 implică riscul bugetul să nu fie votat la timp și ca beneficarii programelor Uniunii Europene- adică cetățenii europeni- să nu își poată continua proiectele”, a declarat europarlamentarul Marian Jean Marinescu.