O tânără de 20 de ani, din comuna doljeană Melineşti, şi-a pus capăt zilelor, vineri seară. O vecină a familiei a găsit-o spânzurată într-o anexă, a chemat ambulanţa, însă manevrele de resuscitare ale medicilor au rămas fără rezultat, fiind declarat decesul fetei. Poliţiştii încearcă acum să stabilească ce a determinat-o pe fată să recurgă la un asemenea gest.
Poliţiştii şi cadrele medicale de la ambulanţă au fost alertaţi, veneri seara, în jurul orei 18.00, de o femeie din satul Bădoieşti, comuna Melineşti că a găsit-o pe fata vecinilor, Maria Luiza Alămitu, în vârstă de 20 de ani, spânzurată de o grindă, într-o anexă gospodărească. Imediat echipaje de poliţişti şi medici au ajuns la faţa locului, cadrele medicale demarând manevrele de resuscitare. După mai bine de o oră de încercări, medicii n-au mai avut de ales şi au declarat decesul tinerei, cadavrul fiind ridicat şi transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. Oamenii legii au încercat să afle ce a determinat-o pe tânără să-şi pună capăt zilelor, însă părinţii ei erau în stare de ebrietate la momentul producerii tragediei. Vecinii spun că scandalurile pe care le avea cu familia şi cu prietenul ar fi putut să o facă să ia această decizie fatală, mai ales că situaţia financiară nu era una prea bună. Nu a fost găsit nici vreun bilet în care fata să-şi explice gestul, astfel că poliţiştii continuă cercetările. „Cadavrul a fost transporat la morgă în vederea efectuării necropsiei, iar în cauză a fost deschis un dosar în care poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele care au dus la producerea tragediei”, ne-a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.