Garda de Mediu Dolj somează Eco Sud să respecte contractul

0
860

eco sud 1Conducerea Gărzii de Mediu Dolj a impus administratorului Eco Sud să intensifice ritmul lucrărilor de lărgire la celula nr. 5 astfel încât să nu mai fie perturbată preluarea gunoaielor. SC Eco Sud a primit termen până vineri să termine şantierul la platforma de tranzit şi la drumul de acces, iar Salubritatea a primit verde să colecteze toate deşeurile care au rămas neridicate în oraş.    

Conducerea Gărzii de Mediu Dolj a recunoscut că s-a autosesizat din presă cu privire la situaţia gunoaielor din depozitul ecologic şi că a efectuat, la sfârşitul săptămânii, un control în rampa de la Mofleni pentru a se vedea dacă se respectă contractul de asociere, în sensul dacă administratorul permite operatorului de salubritate al Primăriei Craiova să-şi golească gunoaiele. „M-am autosesizat după ce am citit în Cuvântul Libertăţii că este o problemă la Mofleni şi am avut o întâlnire atât cu reprezentanţii Salubrităţii, cât şi cu administratorul de la Mofleni. Am constatat, într-adevăr, că accesul autogunoierelor a fost restricţionat toată săptămâna trecută, ceea ce a dus la apariţia gunoaielor pe străzi”, a afirmat Gheorghe Călinoiu.

Directorul Gărzii de Mediu spune că a cerut explicaţii de o parte şi de alta, la ambele părţi implicate, şi i s-a explicat ce a condus la această situaţie şi ce lucrări se fac efectiv acolo. „Salubritatea nu a avut unde să deverseze gunoiul şi nu l-a mai ridicat, iar cei de la Eco Sud au susţinut că este nevoie de o nouă platformă de tranzit şi de un alt drum de acces către coronament. Au lucrat în paralel atât la crearea acestor noi căi de acces, cât şi la preluarea gunoiului, iar din acest motiv autogunoierele au fost lăsate să aştepte”, a explicat Călinoiu.

Toate lucrările ar trebui să fie gata până vineri

În urma controlului şi a discuţiilor purtate cu SC Eco Sud, conducerea Gărzii de Mediu Dolj a emis un act constatator prin care a obligat administratorul să îşi asume un termen fix, unul cât mai scurt, pentru terminarea lucrărilor. „În actul constatator, care a rezultat în urma controlului, s-a stabilit ca lucrările de mărire a capacităţii actualei celule să fie gata la data de vineri, 14 octombrie. Până atunci, trebuie să fie terminate toate intervenţiile pe care Eco Sud a început să le facă de săptămâna trecută, iar preluarea deşeurilor pe rampă să nu mai fie blocată de nici un fel de impediment”, a precizat reprezentantul Gărzii de Mediu. Călinoiu a menţionat că administratorul de la Mofleni şi-a însuşit acest termen, angajându-se, prin urmare, să redeschidă depozitul la sfârşitul săptămânii. calinoiu

Salubritatea poate să colecteze, din nou, gunoiul

Conducerea Gărzii de Mediu Dolj susţine că situaţia s-ar fi remediat chiar de la sfârşitul acestei săptămâni, mai precis de vineri şi sâmbătă, când, la insistenţele acestei instituţii, administratorul a ridicat restricţiile, iar Salubritatea a putut să ducă în rampă gunoiul care rămăsese neridicat. „Pot să spun că ritmul de preluare a gunoaielor a revenit acum la normalitate, nu se mai stă la coadă. Ba chiar am insitat atât pe lângă cei de la Eco Sud, cât şi la Salubritate ca, vineri şi sâmbătă, să se ridice tot gunoiul de la asociaţii, case şi agenţii economici, adică de la toţi cei care au contracte pentru preluarea deşeurilor, dar care nu au putut fi duse la îndeplinire din cauza situaţiei speciale de la Mofleni”, a mai spus Gheorghe Călinoiu.

Se impune o nouă celulă

Deşi s-a găsit o soluţie de moment, problema care s-a creat la depozitul de la Mofleni nu este nici pe departe rezolvată, susţin reprezentanţii Gărzii de Mediu. Potrivit directorului Călinoiu, lucrările care se fac acum la celula nr. 5 asigură preluarea gunoaielor până cel târziu în luna iunie 2017, când va fi imposibil de utilizat. „O astfel de celulă are o capacitate de maximum 100 de tone, iar cu lucrările de mărire a capacităţii se mai câştigă timp până în luna iunie. Ceea ce înseamnă că, în martie, ar trebui să fie gata o nouă celulă”. Acesta a mai spus că nu este atribuţia Gărzii să se pronunţe cu privire la construirea propriu-zisă şi nici la provenienţa costurilor pentru amenajare, instituţia sa fiind împuternicită să vegheze strict la asigurarea ridicării şi depozitării, în mod legal, a gunoiului.ecosud

Se vorbeşte de „şantaj” pentru mărirea tarifului

În altă ordine de ei, SC Eco Sud a anunţat, pentru marţi, o conferinţă de presă la depozitul de la Mofleni pentru identificarea „soluţiilor pentru criza deşeurilor în judeţul Dolj”. Reprezentanţii societăţii vorbesc de o pasivitate a autorităţilor locare pe care le acuză că nu dau semne de colaborare. Ca să construiască noua celulă, administratorul solicită o mărire a tarifului de depozitare în rampă cu 70%. Se vorbeşte tot mai mult, în aceste zile, despre un şantaj pe care EC Eco Sud îl face la Primăria Craiova, obligând-o să mai pună nişte bani la această afacere.

Cert este că Primăria Craiova nu a venit până acum cu nici un răspuns oficial în acest sens, singura luare de poziţie fiind a organizaţiei PNL Dolj, consilierul municipal Marian Vasile, care a cerut, vineri, într-o conferinţă, să se convoace o şedinţă extraordinară a CLM Craiova în care să se discute acest aspect. Până ieri, pe site-ul municipalităţii, nu era anunţată nici o convocare în plen a aleşilor locali, ştiut fiind faptul că asocierea cu SC Eco Sud, care a fost parafată în 2002, a fost încheiată cu CLM Craiova, care este unul dintre titularii acestui contract.