Că liberalii şi social-democraţii, marile partide politice din România, se pregătesc asiduu, prin infrastructura lor din teritoriu, de alegerile parlamentare din decembrie, se vede din confruntările aproape zilnice, şi deja răzbat în spaţiul public listele de candidaţi pentru cele două camere ale Parlamentului, gardianul statului de drept. După un an, aproape sabatic, al PSD şi PNL, cu o prezenţă doar parlamentară, în viaţa politică a ţării, partidele menţionate, dar şi celelalte, se fac simţite prin conferinţe şi comunicate de presă. La Dolj, cunoaştem deja oferta liberalilor – Nicolae Giugea, Ionuţ Stroe, Veta Păsculescu, Daniel Drăgnei, la Camera Deputaţilor, respectiv Mario Oprea şi Marinică Dincă la Senat, aşteptată fiind, de acum, oferta social-democraţilor, care lasă de înţeles, va cuprinde între alţii pe Lia Olguţa Vasilescu, Ion Călin, Claudiu Manda ş.a.m.d.. Liberalii se află la doar două zile după Consiliul Naţional de Coordonare, unde comanda unică a partidului a fost încredinţată Alinei Gorghiu, într-o perioadă de frământări interne şi negocieri pentru viitorul politic, sugerându-se, mai discret, mai apăsat „soluţia Cioloş” ca viitor premier şi implicit lider al PNL, investit la Congresul din luna februarie a anului viitor. Dacă bineînţeles acesta va opta pentru o carieră politică. De urmărit rămâne, într-un fel, confruntarea reală de idei, pe programele virtuale de guvernare ale liberalilor şi social-democraţilor, după un an de stat pe margine, cum spuneam, cu pusee de febrilitate în campania electorală pentru alegerile locale. Mai clar, aflarea modelului de dezvoltare economică preconizat sau ceea ce pun la bătaie partidele. Ieri, liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a spus câteva lucruri, de-a dreptul interesante, despre programul de guvernare preparat, mai exact despre ceea ce îl individualizează pe partea lui fiscală, faţă de programul liberalilor. Admiţând că orice lider politic se adresează inimii, nu minţii, căutând să coaguleze un electorat cât mai larg, cu toate acestea Liviu Dragnea a afirmat un lucru care poate scăpa multora: intervenţia statului în economie. Şi a argumentat într-un fel aserţiunea insolită. Paradoxal, respectiva teză – proscrisă până nu demult – a fost resuscitată în urmă cu o săptămână la Congresul conservatorilor britanici, chiar de premierul Regatului Unit, Theresa May, aceasta anunţând că se desparte de era deschisă de Margaret Thatcher, un viraj ideologic cu consecinţe poate extrem de importante. Abandonarea „laisser-faire”-ului economic, printr-o reală intervenţie a statului, poate deveni contagioasă. Să ne amintim doar că inclusiv „stânga”, la un moment dat, prin trio-ul Clinton-Blair-Schroeder, a crezut hazardat în „a treia cale”, o îngemănare între o viziune economică de dreapta şi o viziune socială de stânga. În opinia Theresei May, liberalismul nu răspunde suficient la nevoiele societăţii şi nu încurajează decât exuberanţele pieţei. Riscul destabilizării politice a fost cel mai mare adversar al liberalismului economic. A nu sesiza anumite subtilităţi, din ceea ce a prezentat Liviu Dragnea – la sugestia consilierilor săi, bănuim – şi a rămâne doar sedus de ceea ce liderul de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, afirmase, cu voit umor, la Consiliul Naţional de Coordonare „Dumnezeu este liberal” (n.r. social-democratul Ion Solcanu spunea, în 1996, că Dumnezeu s-a născut PSD-ist), ar fi nu o dovadă de consecvenţă la virtuţile „thatcher-ismului”, ci de neatenţie la ascensiunea populismului, în recrudescenţă pe continent, sau la mare vogă deja şi tot ceea ce se întâmplă.
