Medicii dentişti cer creşterea numărului de cabinete stomatologice în şcoli

0
362

Colegiul Medicilor Dentişti a solicitat creşterea numărului de cabinete stomatologice şcolare, având în vedere că numărul dentiştilor care profesează în unităţile de învăţământ este foarte mic. De asemenea, s-au făcut demersuri pentru înfiinţarea specialităţii pedodonţie, medicină dentară pediatrică.

Pe de altă parte, potrivit specialiştilor, pentru atragerea medicilor stomatologi în mediul rural este nevoie de programe de profilaxie ale Ministerului Sănătăţii, de o implicare a autorităţilor locale pentru redeschiderea fostelor dispensare şi de un plafon pentru medicul aflat în contract cu Casa Judeţeană de 5.000 – 6.000 lei pe lună. Bugetul alocat stomatologiei în ultimele luni ale acestui an s-a dublat, însă potrivit reprezentanţilor Colegiului Medicilor Dentişti acest lucru s-a datorat sistării contractelor cabinetelor cu casele judeţene de sănătate după primul trimestru al anului trecut. Contractele cu casele judeţene au fost reluate de la 1 iulie 2014, astfel încât sumele alocate pentru întregul an s-au repartizat pentru şase luni. Cei mai afectaţi de sistarea fondurilor pentru cabinetele stomatologice în anul 2013 au fost pensionarii cu venituri mici şi copiii.