„Caravana muzicală” aduce în școlile craiovene ateliere-concert pentru copii

0
340

Formarea şi dezvoltarea unei personalităţi armonioase, echilibrate, creative, la nivelul preşcolarilor, prin promovarea educaţiei muzicale  într-o manieră non-formală este scopul pe care Asociația culturală „ARTEC” și-a propus să-l atingă prin implementarea proiectului „Caravana muzicală”, care se va desfășura pe parcursul anului școlar 2014-2015. Parteneri sunt Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” și Grădinița „Petrache Poenaru” din Craiova, ai căror copii vor putea participa la o serie de ateliere-concert de muzică. Primele au loc chiar astăzi, de la ora 8.00, iar următoarele – luni, 13 octombrie.

Prof. Nicoleta Mihai: «Educaţia artistică, în special cea muzicală, desfăşurată preponderent ca formă a activităţilor extracurriculare, ar putea constitui o alternativă la televizor, calculator, tabletă sau la filmele comerciale pe care preşcolarii le „gustă” cu mare plăcere, dând naştere la conflicte interioare, comportament deviant sau chiar dezechilibre psihice. Educaţia artistică vine în completarea celorlalte tipuri de educaţie, ajutând la formarea unei personalităţi complexe, cu largi valenţe creative şi spirituale. Prin stimularea talentelor fiecărui preşcolar, acesta devine spontan, independent în gândire şi acţiune».

„Când învăţăm un copil să cânte vocal sau la un instrument, îl învăţăm să asculte. Când învăţăm un copil să deseneze, îl învăţăm să vadă. Când învăţăm un copil să danseze, îl învăţăm despre corp şi spaţiu. Când învăţăm un copil să schiţeze, îl învăţăm geometria lumii. Când învăţăm copiii despre folclor şi arte tradiţionale şi capodopere, îi învăţăm să-şi celebreze rădăcinile şi să-şi găsească locul în istorie”. Este motto-ul proiectului de educație culturală „Caravana muzicală”, ale cărui prime activități debutează astăzi.

Acestea constau în atelierele-concert „Întâlnește-te cu instrumentele!”, care oferă şcolarilor posibilitatea de a experimenta muzica, de afla informaţii despre artiști și instrumente lor. „Școlarii învăţă despre diferitele secţiuni ale orchestrei şi cum instrumentele sunt folosite pentru a exprima personaje sau evenimente în povestirea muzicii. Ei vor veni însoțiți de instrumente muzicale de jucărie și de două pensule din lemn, utilizate pentru a putea bate ritmul”, a explicat prof. Nicoleta Mihai, de la Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, coordonator al proiectului împreună cu prof. Camelia Mitrache. Atelierele de astăzi, ca și cele de luni dimineața, vor avea loc cu participarea formației „Kreativ”, din care fac parte trei muzicieni ai Filarmonicii „Oltenia”: Octavian Gorun (vioară), Liviu Chisăr (pian/saxofon) și Traian Badea (contrabas/chitară).

„Caravana muzicală” va continua, în februarie 2015, cu atelierele-concert „Călătorie muzicală în jurul lumii”, care vor prezenta copiilor muzica şi dansurile diferitelor popoarelor şi caracteristicile acestora. Astfel, preşcolarii vor avea parte de o călătorie muzicală în timp prin ţări precum Spania, Italia, Germania, Ungaria, Polonia, Rusia, Franţa sau România. Vor urma, în aprilie-mai 2015, atelierele-concert „Cui îi este frică de muzica clasică?”. „Acestea realizează o conversaţie muzicală prin istoria muzicii clasice aducând în faţă celor mici capodopere muzicale ale marilor compozitori, în special fragmente muzicale demonstrate ştiinţific că au un rol accentuat dezvoltarea capacităţilor cognitive în formarea și dezvoltarea unei personalităţi armonioase, echilibrate şi creative. Ascultarea muzicii lui Mozart şi Beethoven, spre exemplu, are efecte benefice asupra copiilor cu deficienţe de atenţie şi comunicare”, a precizat prof. Nicoleta Mihai.

Organizatorii își propun, printre obiective, ca activitățile să contribuie la îmbunătăţirea semnificativă a modalităţilor constructive de petrecere a timpului liber, în rândul (pre)şcolarilor, ca și la dezvoltarea unei personalităţi armonioase, echilibrate şi creative a acestora, să promoveze diversitatea genurilor muzicale de calitate (folclor, evergreen, jazz, clasic), să cultive gustul pentru arta muzicală și să stimuleze gândirea creativă a copiilor.