Hansi Flick, demis de la cârma Nationalmannschaft

0
341

Hansi Flick a fost demis azi din funcţia de selecţioner al echipei naţionale a Germaniei, la o zi după eşecul drastic de la Wolfsburg, 1-4 cu Japonia. Interimatul pentru meciul amical de marţi seara, cu Franţa, la Dortmund, va fi asigurat de directorul sportiv Rudi Voeller, selecţionerul echipei Under-20, Hannes Wolf, şi de Sandro Wagner.

Eliminată din grupe la Mondialul din Qatar, Nationalmannschaft are patru eşecuri în ultimele cinci meciuri, iar peste nouă luni Germania găzduieşte turneul final al Campionatului European. Favorit pentru înlocuirea lui Flick este cel care i-a luat locul şi la Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, dar mai mai sunt vehiculate şi alte două nume: austriacul Oliver Glassner (Eintracht Frankfurt) sau olandezul Louis van Gaal.