Cazul de la Şimnicu de Sus nu rămâne fără urmări

0
807
Aşa cum am promis, revenim cu amănunte despre accidentul de muncă  produs, în această dimineaţă,  în satul Izvor. Astfel,  în cursul acestei zile, un echipaj de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Melinești s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe marginea DN 6B, în zona satului Izvor, a avut loc un incident în urma căruia un muncitor, în vârstă de 54 de ani, angajat, din data de 18.06.2029, la o firmă care are un total de 60 de salariaţi, care lucra la realizarea unui canal, a fost prins sub o porțiune de pământ care s-a surpat.
Polițiștii prezenți la fața locului au intervenit împreună cu ceilalți muncitori pentru scoaterea bărbatului de sub pământ, iar unul dintre polițiști i-a acordat primul ajutor bărbatului, până la sosirea echipajelor medicale. Ulterior, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, din Șimnicu de Sus, a fost transportat la spital, în stare de  inconștienţă, fiind în stare gravă. În cauză, polițiștii au demarat o anchetă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările care au condus la producerea acestui eveniment, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și neluarea sau nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
ITM Dolj a dispus măsuri
Este un caz tragic, care a tras după sine şi alte măsuri, pe lângă cea a răspunderii penale. Alături de IPJ Dolj, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Dolj, instituţia care este implicată şi a care a acţionat foarte bine este Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj. “La punctul de lucru au fost realizate săpături cu adâncimea de aproximativ doi metri, fără a fi asigurate malurile de pământ, în vederea prevenirii riscurilor de îngropare a lucrătorilor, prin surparea terenului. Un lucrător al agentului economic care efectuează lucrările a fost surprins de surplusul de pământ excavat. Inspectorii de muncă au aplicat sancţiuni pentru neluarea măsurilor de prevenire a prăbuşirii malurilor şi pentru depozitarea necorespunzătoare a pământului excavat, valoarea totală a amenzilor fiind de 16.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus sistarea activităţii agentului economic, până la remedierea deficienţelor constatate”, a precizat Cătălin Mohora, inspector – şef al ITM Dolj.