Grădiniţa “Floare de Colţ”, reabilitată în cadrul unei acţiuni de voluntariat

0
449

Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” – structura Grădiniţa „Floare de Colţ”, desfăşoară un parteneriat cu Benefit & Joy Foundation cu sediul în Germania.

Parteneriatul are ca fundament promovarea activităţilor de voluntariat în rândul comunităţii locale în vederea realizării reparaţiilor necesare pentru asigurarea unui mediu sigur şi sănătos în cadrul Grădiniţei „Floare de Colţ”, prin participarea directă a membrilor fundaţiei în perioada 8-12 septembrie la amenajarea cu pavele a curţii interioare şi a căilor de acces, realizarea de hidroizolaţii la pereţii exterior, recondiţionarea parţială a bordurii din jurul imobilului, amenajarea pivniţei şi igienizarea holurilor şi a grupurilor sanitare. Fundaţia, reprezentată prin Daniella Groothuis, în calitate de preşedinte va dona grădiniţei echipament de birotică – laptop, computer, imprimantă, cu materiale didactice, jucării. Cadrele didactice, părinţii preşcolarilor, elevii, studenţii contribuie la dezvoltarea spiritului comunitar şi de întrajutorare între membrii comunităţii noastre şi partenerii germani”, a declarat prof. Nicu Marcu, director al Şcolii Gimnazialeă „Nicolae Romanescu”.