Acţiune în “cascadă” a poliţiştilor rutieri doljeni

0
265

Ieri, în intervalul orar 16:00-20:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au organizat și executat o acțiune de tip “cascadă” pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, precum și a depășirilor neregulamentare, pe DN 65 C.

Cu această ocazie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj şi Biroului Rutier Craiova, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, au acționat pe sectorul de drum Craiova – Bălceşti, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză. Astfel, cu ocazia acțiunilor desfășurate, au fost legitimate și verificate peste 140 de persoane, fiind controlate și 120 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 24.750 de lei, fiind reținute 2 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare. “În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală, respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei. De asemenea, un tânăr de 31 de ani, din comuna Pleşoi, jud. Dolj,  a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.