Alb-albaştrii sub lupă: Craiova – Voluntari 3-0

0
1311

Pigliacelli – N-a avut de lucru în acest meci, cu excepţia singurei ocazii a oaspeţilor, când a ieşit greşit la centrarea spre Nemec.

Vlădoiu – N-a mai făcut gafele din meciul trecut, dar nici nu a avut o prestaţie pozitivă, s-a poziţionat greşit de câteva ori, inclusiv la o fază fixă, la o aruncare de la margine, în prima parte. Nu e deloc o variantă sigură pe acel post.

M.Constantin – Intrat pe final, cam neconcentrat, a greşit toate pasele pe care le-a dat în faţă.

Găman – Factor de echilibru în defensivă, a avut intervenţii salutare, a rezolvat fazele simplu, implicându-se exemplar în joc, a obţinut şi câteva ropote de aplauze de la public. A avut şi o lovitură de cap periculoasă, în prima repriză.

Screciu – Nu a jucat rău, poate se va lămuri în cele din urmă care este postul său, stoper sau închizător, mai trebuie văzut, mai ales la meciurile din deplasare. Determinarea sa este cel mai remarcabil factor, nu-l deranjează nici mingea, mai are probleme la plasament, la marcaj uneori şi unele momente de black-out.

Bancu – O primă repriză în nota evoluţiilor recente, slabă, fără implicare, fără reuşite, în partea secundă a apărut la rampă, a avut incursiuni în jumătatea adversă, a şi finalizat o dată cu dreptul, a dezvoltat bine jocul dintr-o atingere în câteva rânduri.

Vînă – E un impostor cu 10 pe spate sau dacă a ajuns un astfel de tricou la un jucător ca el, atunci Craiova are mari probleme. Nu joacă nimic, dar poate asta e o surpriză numai pentru Mihai Rotaru, care l-a văzut drept jucător important. Singura parte bună în venirea lui este că au plecat Mamut şi Burlacu.

Mateiu – Dacă ne raportăm la ce a jucat Căpăţână, a fost un plus, dacă ne raportăm la ce ar trebui să avem acolo, e mult sub pretenţii. Şi trebuie spus că Voluntariul este cea mai slabă echipă care a poposit anul acesta pe „Ion Oblemenco”.

Capăţână – A coborât să preia mingea de la un fundaş şi să o paseze altui fundaş, cam acesta a fost rolul său. Nici pe apărare nu a fost în ritm, depăşit în rarele acţiuni ale oaspeţilor. Dacă mai continuă la Craiova, atunci are o „pilă” serioasă, mai puternică decât a lui Mateiu.

Ofosu – A pierdut toate mingile care l-au vizat. Nu a fost cu nimic peste Vali Constantin, chiar dacă are un salariu mult mai mare decât acesta.  Jucător de 30 de ani, pe care s-au plătit sute de mii de euro. Asta e oglinda transferurilor fără noimă de anul trecut. Era în poziţie de a marca la o fază creată de Markovic, dar acesta a refuzat să-i ofere assist-ul. La ce a jucat Ofosu, nimeni nu i-ar fi pasat…

Nistor – În prima repriză modest, a greşit destule pase, în partea a doua s-a implicat mai mult, l-a ajutat şi pe Gustavo să deschidă scorul. Treaba lui nu e să certe tribuna, aşa cum a făcut-o în partea secundă.

Gustavo – De departe jucătorul determinant în această perioadă. Pe lângă calităţile dovedite, este jucătorul care aleargă permanent, se implică în fiecare fază, este dedicat. Chiar dacă mai greşeşte uneori, îşi asumă riscuri, ia pe cont propriu acţiuni. Frumoasă faza golului, inspirat să nu tragă după preluare şi să evite fundaşii, a avut şi noroc cu portarul – destul de modest debutantul Voluntariului. A mai avut ocazii, mai putea marca, e esenţial în jocul echipei în această perioadă, după plecarea lui Cicâldău. A preluat şi rolul de decar în partea secundă, după ce jucase atacant dreapta în prima repriză şi avusese două situaţii bune.

Koljic – Din păcate, s-a accidentat din nou, poate nici nu trebuia să intre dacă nu era pregătit sută la sută.

Markovic – S-a urnit greu, e aşteptat să se implice mai mult pe jocul poziţional. Atunci când a avut mingea, a fost periculos, calitatea sa este indiscutabilă, problema sa este de pregătire şi de implicare. A reuşit faze frumoase, chiar şi când a ratat şi a meritat golul venit în prelungiri. Pe apărare are probleme, şi când a coborât în careu l-a marcat superficial pe Nemec la ocazia oaspeţilor din prima parte.V

Vali Constantin – Unul dintre cei mai slabi de pe teren. E clar că nu e postul său cel de atacant de bandă, dar dacă şi l-a asumat, trebuie să răspundă.

Cîmpanu – A intrat bine, cu dorinţă, cu dăruire, a marcat şi acel gol cu un şut la colţul scurt, şi el a beneficiat de naivitatea portarului advers, chiar dacă a surprins oarecum cu mingea „întoarsă” la prima bară. S-a implicat în joc, i-a pasat lui Markovic pentru reuşita din prelungiri.