Craiova: Tânăr reținut după ce a fost prins de două ori, la volan, băut și fără permis, în aceeași zi

0
1242

În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat de două ori în trafic un tânăr de 27 de ani, din Craiova, care nu deţinea permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel în cauză a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.

Conform IPJ Dolj, ieri, 9 august, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr de 27 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brestei, având o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat şi având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

După câteva ore, un alt echipaj din cadrul Biroului Rutier Craiova a depistat aceeaşi persoană, care conducea un autoturism prin Craiova. Tânărul a fost testat din nou cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De această dată a refuzat recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În baza probatoriului administrat de poliţişti, a fost dispusă reţinerea persoanei în cauză, pentru o perioadă de 24 de ore, tânărul fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj. Cel în cauză urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă.