Craiova: Reținuți după ce au tâlhărit o fată de 16 ani

0
324

Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de 08/09.08.2015, în jurul orei 00.00, polițiștii Secției 4 Craiova au fost sesizati de către J.R. de 16 ani, din Craiova, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada Bariera Vîlcii, a fost acostată de doi tineri necunoscuţi, care au îmbrâncit-o, după care i-au luat telefonul mobil şi suma de 300 lei, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 1300 lei. În scurt timp, în urma activităților specifice de cercetare desfășurate, polițiștii craioveni au identificat autorii tâhăriei, stabilind că se numesc F. PAUL, 24 de ani, din comuna Cotnari, judeţul Iaşi şi C. IULIAN, de 18 ani, din comuna Mogoşeşti-Siret, judeţul Iaşi, ambii locuind fără forme legale în Craiova. Ce  doi au fost conduşi la sediul secţiei pentru cercetări, iar în urma probatoriului administrat, polișiștii i-au reţinut pentru  24 de ore, fiind introduşi în arestul I.P.J.  Dolj pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Astăzi, tinerii  urmează a fi  conduși Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.