După Tunis, Cairo, Benghazi, Damasc şi Madrid, anotimpul revoltei a ajuns la Tel Aviv. Avizi de justiţie socială, egalitate, demnitate, de o mai mare putere de cumpărare, o schimbare a priorităţilor sociale, economice şi politice, tinerii au ieşit în stradă, pentru a li se face auzită vocea. De câteva săptămâni, zeci de mii de „indignaţi” protestează în piaţa Rabin. Sâmbătă, 30 iulie, protestele de amploare au avut loc la Tel Aviv, Ierusalim şi alte mari oraşe ale ţării. Circa 300.000 de indignaţi s-au reunit pentru a cere ca statul să servească poporul şi nu invers. Scriitorul David Grosman face următorul rezumat concis: „Statul a trădat oamenii”. De câteva săptămâni, în inima Tel Aviv-ului, pe celebrul bulevard Rothschild, mii de israelieni au amenajat corturi. Lor li se adaugă, zilnic, sute de tineri. Revolta corturilor s-a răspândit în Ierusalim, Haifa, Beer Sheva şi alte mari oraşe. De asemenea, mii de părinţi, cu copiii în cărucioare, au mărşăluit prin Tel Aviv, pentru a cere mijloace de a-şi creşte copiii în demnitate. Medicii sunt, de asemenea, în grevă. Cu toţii resping un sistem politic în care puterea şi banii sunt tot una, iar corupţia a devenit o banalitate. Nu sunt uitaţi prim-miniştrii din generaţia „indignaţilor”, puşi sub acuzare. Ultimul dintre ei, Ehud Olmert, a fost chiar judecat, foştii miniştri ai Economiei şi Sănătăţii sunt arestaţi, în timp ce fostul preşedinte, Moshe Katzav, a fost condamnat pentru viol. Până şi Ehud Barak a dat, în mai multe rânduri, la poliţie, explicaţii pentru milioanele acumulate, când toată viaţa a avut o carieră militară. Israelienii s-au trezit, îşi exprimă indignarea şi solicită plecarea lui Benjamin Netanyahu. Ei reclamă o schimbare a priorităţilor naţionale, mai multe locuinţe sociale, preţuri mai mici la achiziţionarea acestora, locuri de muncă mai bine plătite, o scădere generală a preţurilor, creşterea puterii de cumpărare, educaţie gratuită în grădiniţe, reformarea sistemului de sănătate şi sfârşitul monopolului asupra economiei de către un mănunchi de miliardari, care controlează toate bogăţiile ţării. Schimbarea priorităţilor presupune reduceri semnificative în bugetul apărării, care rămâne la dispoziţia ministrului de resort şi a anturajului acestuia. Costul unui avion de război ar permite gratuitatea studiilor pentru 60.000 de studenţi pe an, al unui tanc ar permite 10.000 de colegii gratuite, iar al unei mitraliere ar îngădui creşterea veniturilor unui cuplu de tineri cu 10%. Reducerea bugetului militar, alimentat în mod regulat, a cheltuielilor nejustificate, era greu de acceptat într-o ţară în care cultura fricii alimentează puterea. Ca şi în Tunis, Cairo, Madrid sau Damasc, israelienii se organizează, mobilizează şi comunică prin intermediul reţelelor sociale. Un vânt de schimbare suflă, pentru prima dată de la crearea statului Israel. Mai devreme sau mai târziu, vântul va ajunge şi la palestinieni, fiindcă şi năzuinţele acestora sunt aceleaşi.
