Prostia și hoția se plătesc

0
679

Polițiști ai Secției 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizaţi de o femeie din Moţăţei cu privire la faptul că, în timp ce se afla la serviciu, ca vânzător la o stație de combustibil din localitate, un client a alimentat un autoturism și a refuzat ulterior să plătească. Oamenii legii au stabilit că, în jurul orei 15.40, femeia ar fi alimentat un autoturism cu combustibil în valoare de 150 lei. Conducătorul auto ar fi refuzat să plătească contravaloarea combustibilului, s-ar fi urcat la volanul autoturismului pe care l-ar fi condus pe Dj 561A, spre intersecţia cu DN 56, îndreptându-se ulterior într-o direcţie necunoscută. La scurt timp, poliţiştii l-au identificat – un tânăr de 27 de ani, din Desa, care a fost depistat de poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare, în trafic. În urma verificărilor s-a stabilit că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducerea unui vehicul fără permis, iar cercetările sunt continuate, la finalizarea acestora urmând a fi propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă.