Iraniencele vor putea asista la meciurile de fotbal din campionatul masculin, după ce multă vreme nu le-a fost acceptată prezenţa pe stadioane, decât cu rare excepţii, a anunţat Mehdi Taj, preşedintele Federaţiei iraniene de fotbal, în cursul ceremoniei de tragere la sorţi a meciurilor transmise. Campionatul de fotbal, la care participă 16 echipe va debuta la 16 august. Religioşii, care joacă un rol major în luarea deciziilor în Iran susţin că femeile trebuie să evite să vadă bărbaţii în ţinută sportivă. Mehdi Taj a precizat că mai multe stadioane sunt pregătite să primească spectatoare, între care nu se află niciun stadion din Teheran. În octombrie 2019 la o partidă cu Cambodgia, se admisese, în mod excepţional prezenţa femeilor, dar s-a revenit asupra deciziei.